Accident cu trei victime în Vâlcea

Nedelea Raluca
1 Min Read

Oamenii legii au intervenit, luni dimineață, la un accident rutier care a avut loc pe strada Calea lui Traian din municipiul Râmnicu Vâlcea. A fost o coliziune între trei mașini.

„Din primele verificări efectuate, s-a stabilit faptul că, din cauze care urmează să fie stabilite în urma cercetărilor, ar fi avut loc o coliziune între 3 autoturisme. În urma impactului au rezultat 3 victime care au fost transportate la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale”, spun reprezentanții IPJ Vâlcea.

Cele trei victime au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale.

„Forțele ISU ajunse la fața locului au constatat că în evenimentul rutier au fost implicate trei autoturisme. Nu au fost persoane încarcerate. În urma accidentului au rezultat 3 victime, care au fost transportate la UPU Vâlcea de către ambulanțele SAJ și SMURD. Pompierii militari au asigurat și măsuri de prevenire și stingere a incendiilor”, spun cei de la ISU Vâlcea.

Oamenii legii continuă cercetările pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor producerii evenimentului rutier.

Distribuie acest articol