vineri, ianuarie 10, 2025

Ultima ora

Sport

Accident în Vâlcea. Patru persoane au ajuns la spital

Un accident rutier a avut loc în Vâlcea, duminică, în localitatea Golești. Două mașini s-au izbit pe DN 73 C, pe raza satului Blidari. Cinci persoane au fost rănite în urma accidentului, iar patru dintre ele au ajuns la spital.

„Din primele verificări efectuate, s-a stabilit faptul că un bărbat de 71 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe DN 73 C, pe raza satului Blidari, din cauze care urmează să fie stabilite în urma cercetărilor, a intrat în coliziune cu un alt autoturism condus de un bărbat de 50 de ani, din Bărbătești, care circula regulamentar din sens opus. În urma impactului au rezultat 4 victime care au fost transportate la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale”, spune IPJ Vâlcea.

Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

Policlinica Buna Vestire Craiova

„Forțele ISU ajunse la fața locului au constatat că în evenimentul rutier au fost implicate două autoturisme și 5 persoane, iar două dintre acestea au fost blocate în autoturisme. Nu au fost persoane încarcerate. Echipajele operative au deblocat cele două persoane, câte una din fiecare autoturism, pe care le-au predat echipajelor medicale”, transmite ISU Vâlcea.

 Cercetările continuă pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier.

Politica