Trei olteni au murit din cauza gripei, în acest sezon. Este vorba despre vârstnici care aveau comorbidități. În doar o săptămână, în județ, au fost confirmate aproape 200 de cazuri. Aceasta, în condițiile în care în săptămâna anterioară fuseseră raportate doar 10 cazuri.
Specialiștii Direcției de Sănătate Publică (DSP) Olt anunță că, săptămâna trecută, în județ au fost confirmate 1232 cazuri de Infecții respiratorii acute cu 59 internari, 418 cazuri de Pneumonii cu 73 internari și 196 cazuri de cazuri de gripă, 166 fiind confirmate prin teste rapide.
„Pacienții s-au prezentat în serviciile specializate ale unităților sanitare cu paturi, cu simptomatologie compatibilă cu gripa, motiv pentru care s-au recoltat probe pentru investigarea cazurilor cu laboratorul.
În sezonul rece 2023/ 2024 s-au înregistrat 3 decese prin gripă ( confimate cu virus gripal AH1), după cum urmează: primul deces s-a înregistrat în data de 17.01.2024, persoană din mediul rural, de sex masculin, vârstă 70 ani, nevaccinat AG, cu comorbidități (Fibrilație atrială, Diabet zaharat tip ÎI, Insuficiență cardiacă congesativa). A primit tratament antiviral (Tamiflu), intubat. Rezultat pozitiv tip AH1 pdm09; al doilea deces s-a înregistrat în data de 22.01.2024, persoană din mediul urban, de sex feminin,vârstă 83 ani, nevaccinata AG, cu comorbidități (Fibrilație atriala, Hipetensiune gr. III). A primit tratament antiviral (Tamiflu), intubată. Rezultat pozitiv tip AH1 pdm09; al treilea deces s-a înregistrat în data de 25.01.2024, persoană din mediul urban, de sex feminin,vârstă 69 ani, nevaccinata AG, cu comorbidități (Hipetensiune arterială, obezitate grad III). A primit tratament antiviral (Tamiflu). Rezultat pozitiv tip AH1 pdm09”, menționează reprezentanții DSP Olt.
De la debutul sezonului (1 octombrie 2023) și până acum, în județul Olt, au fost confirmate în total 269 de cazuri de gripă.