luni, septembrie 30, 2024

Ultima ora

Sport

Mehedinți: Ofițer de poliție mânjit, încătușat

Lucrătorii Serviciului Județean Anticorupție Mehedinți, sub coordonarea unui procuror, au ,,curățat” o ,,uscătură” din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mehedinți, care, în loc să vegheze la respectarea legii, făcea mânării și afaceri necurate cu lemne din pădure.

În cauză, este vorba de un ofițer de poliție judiciară din cadrul Poliției orașului Baia de Aramă care a fost încătușat și reținut pe o perioadă de 24 de ore, pentru a fi prezentat azi judecătorului de drepturi și libertăți în vederea arestării preventive. Polițistul mânjit se numește Daniel Marian Barbu și este acuzat de săvârșirea infracțiunilor de participare improprie la taiere arbori fără drept din fondul forestier național, instigare la folosirea fără drept a dispozitivelor speciale de marcat, fals informatic în forma continuată 6 acte materiale și un act material de instigare la fals informatic.

Concret, este vorba de material lemnos în valoare de circa 70.000 de lei, bani pe care polițistul i-a băgat în buzunar. Metoda folosită a fost diabolică și de tip mafiot, cu presiuni, intimidări și chiar agresiuni fizice asupra unor lucrători din cadrul Ocolului Sivic Tarnița, un brigadier silvic și un pădurar.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Prim-adjunctul Parchetului de pe lângă Tribunalul Județean Mehedinți, procurorul Gheorghe Ciocan, ne-a declarat că ofițerul de poliție reținut în vederea arestării a încercat să determine un martor în cauză să declare aspecte necorespunzătoare adevărului și a exercitat asupra acestuia o acțiune de imobilizare precum și o încercare de verificare a martorului dacă acesta are asupra sa tehnică de înregistrare.

,,Pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia de Arama s-a înregistrat un dosar penal și se fac cercetări față de un ofițer de poliție judiciară din cadrul poliției orașului Baia de Aramă cu privire la săvârșirea infracțiunilor de participare improprie la taiere arbori fără drept din fondul forestier național instigare la folosirea fără drept a dispozitivelor speciale de marcat, fals informatic în forma continuată 6 acte materiale și un act de instigare la fals informatic. Din cercetările efectuate până în prezent s-a stabilit faptul că în cursul anului 2023 prin intermediul anumitor persoane ofițerul de poliție a tăiat arbori din fondul forestier național pe raza comunei Balta județul Mehedinți. Totodată, ofițerul de poliție l-a determinat pe un brigadier silvic din cadrul Ocolului Silvic Tarnița să folosească fără drept dispozitive speciale de marcat arbori și să introducă în aplicația SUMAL fără drept date eronate respectiv înălțimi și diametre subevaluate ale arborilor tăiați. Pentru a valorifica materialul lemnos și pentru a crea o aparență de legalitate cu privire la transportul materialului lemnos ofițerul de poliție a intrat fără drept în posesia unor date de logare la un cont SUMAL ce aparținea unui pădurar din cadrul Ocolului Silvic Tarnița fapt ce a permis sa acceseze această aplicație și să introducă date eronate cu privire la emitent, la cantitatea de material lemnos transportat, cu privire la destinația materialului lemnos și să genereze în acest fel avize de însoțirea materialului lemnos neconforme cu realitatea. În activitatea desfășurată ofițerul de politie a fost ajutat de către un șofer care și acesta a accesat aplicația SUMAL și a introdus date eronate cu privire la destinația materialului lemnos. În realitate materialul lemnos era valorificat către diferite persoane iar banii rezultați erau însușiți de către ofițerul de poliție. Ulterior în scopul împiedicării adevărului ofițerul de poliție a făcut demersuri pe lângă angajați ai Ocolului Silvic Tarnița să declare contrar realității faptice că datele existente în avizele implementate în aplicația SUMAL corespund realității. De asemenea ofițerul de poliție a încercat să determine un martor în cauză să declare aspecte necorespunzătoare adevărului și a exercitat asupra acestuia o acțiune de imobilizare precum și o încercare de verificare a martorului daca acesta are asupra sa tehnică de înregistrare. De asemenea pentru a-l induce în eroare pe procurorul de caz ofițerul de poliție a depus și o plângere penală la Parchetul Baia de Aramă prin care a solicitat identificarea și tragerea la răspundere penală a unor persoane necunoscute pentru savârșirea infracțiunilor la regimul silvic, infracțiuni pentru care ofițerul de poliție este cercetat în prezenta cauză. Cu privire la faptele pentru care este cercetat ofițerul a fost reținut urmând ca acesta sa fie prezentat judecătorului de drepturi și libertăți cu propunere de arestare preventivă”, a declarat prim adjunctul Parchetului Județean Mehedinți, procurorul Gheorghe Ciocan.

Polițistul penal Barbu, are hectare întregi de păduri

Potrivit declarațiilor de avere ofițerul de poliție judiciară Daniel Marian Barbu este preocupat de codri, de pădure. Dacă în declarația de avere din 2022, polițistul deținea 79.000 mp de teren forestier obținut în anul 2019 prin donație în anul următor adică 2023 terenurile sale forestiere, și nu numai, au crescut uluitor. Concret, din declarația de avere din 2023 reiese că polițistul, pe lângă cele 79.000 de mp de teren forestier, a mai obținut nu mai puțin de 40.300 mp de teren forestier printr-un contract de vânzare cumpărare. Polițistul mai deține 7015 mp de teren extravilan și 1040 mp de teren intravilan, ambele procurate prin contracte de donație. Cu toate că a fost văzut regulat la volanul unui bolid BMW X6, el nu deține în acte nici un autoturism proprietate personală, ci doar o mașină agricolă ,,Polaris” cumpărată în anul 2010. Din documentul oficial mai reiese că polițistul Barbu n-are nici un ban pus deoparte în vreo bancă, ci numai datorii, mai precis 125.000 la ING și 25.000 la CAR IPJMehedinți, ambele contractate în anul 2021.

Politica