sâmbătă, octombrie 5, 2024

Ultima ora

Sport

Școli moderne într-o comună din Oltenia

„Școlile menționate vor deveni si independente energetic, energia electrică va fi asigurată cu ajutorul panourilor fotovoltaice”

Două școli din comuna Roșia de Amaradia urmează să devină independente energetic, datorită eforturilor administrației locale de a atrage finanțare pentru acest proiect. Pe lângă aceasta, școlile respective vor primi mobilier nou, iar elevii vor beneficia de o sală de sport modernă, echipată cu aparatură de înaltă performanță pentru orele de Educație Fizică. Primarul Liviu Cotojman promite că investițiile în domeniul educației nu se vor opri aici.

Am finalizat licitatiile pentru două investiții ce se vor implementa în perioada următoare . Scoala de lângă primărie si scoala din sat Ruget vor fi beneficiarele unui program de eficientizare cu finanțare prin “FONDUL DE MEDIU”. Școlile menționate vor deveni si independente energetic, energia electrică va fi asigurată cu ajutorul panourilor fotovoltaice ce se vor monta pe acoperișul acestora. După finalizarea lucrărilor, toate școlile din localitate inclusiv cele două menționate, și sala de sport, vor fi dotate cu mobilier nou. Finanțarea pentru dotare cu mobilier si aparate de fitness este asigurată prin programul de finanțare PNRR, valoarea fiind de 1,7 milioane lei”, anunță primarul localității Roșia de Amaradia, Liviu Cotojman, conform Pandurul.

Politica