Accident în Mehedinți cu șase victime

Nedelea Raluca

Oamenii legii mehedințeni au intervenit la un accident între un microbuz și o mașină. Accidentul a avut loc în localitatea Șimian. Șase persoane au fost implicate în accident, iar două victime au ajuns la Spitalul din Drobeta-Turnu Severin.
La locul evenimentului, au fost mobilizate de urgență o autospecială de stingere dotată cu modul de descarcerare, o ambulanță SMURD, dar și un echipaj SAJ. Oamenii legii continuă cercetările pentru a vedea cum s-a produs accidentul.

author avatar
Nedelea Raluca
Curioasă, ambițioasă și cu o atenție remarcabilă la detalii, ea este reporterul care nu lasă nicio întrebare fără răspuns. Ghidată de dorința de a descoperi mereu adevărul și de curajul de a încerca experiențe noi, transformă fiecare subiect într-o poveste autentică. Pentru ea, curiozitatea nu este un risc, ci motorul care o împinge să exploreze dincolo de aparențe, asigurându-se că nicio informație esențială nu îi scapă niciodată
Distribuie acest articol