Candidatul AUR la funcția de primar al municipiului Râmnicu Vâlcea, Vicențiu Mocanu, face apel la locuitorii orașului să se alăture proiectului său pentru „un viitor mai bun”. Acesta afirmă că formațiunea politică pe care o reprezintă este singura „care poate aduce schimbarea”.
„Dragi vâlceni, vă invităm să vă alăturați echipei Alianței pentru Unirea Românilor Vâlcea, singurul partid care poate aduce schimbarea.
Suntem o alianță de oameni curajoși și determinați, care nu se tem să lupte pentru ceea ce cred. Suntem o alianță care pune interesele românilor pe primul loc.
Vă invităm să vă alăturați echipei Alianței pentru Unirea Romanilor Vâlcea și să luptați alături de noi pentru un viitor mai bun, un viitor al nostru!”, a scris, pe facebook, Vicențiu Mocanu, candidatul AUR la Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea.
Omul de afaceri vâlcean a mai menționat, la începutul anului, că planul AUR este să promoveze o economie stabilă și puternică, să asigure investiții în educație și cercetare, dar și sp sprijine agricultura autothtonă.
„Începutul acestui an este crucial pentru români, pentru România și pentru locuitorii din Râmnicu Vâlcea.
Anul 2024 este un an în care luăm decizii importante cu privire la cei care ne vor conduce și în ce direcție ne dorim să mergem. Împreună cu domnul președinte George Simion, am stabilit strategia și planul de măsuri pentru acest an.
Este un plan prin care dorim să obținem victoria în numele românilor!
Anul acesta vine cu provocări și oportunități fără precedent. Ne așteaptă schimbări majore în societate, economie și politică.
Alături de domnul președinte George Simion, suntem hotărâți să ne asigurăm că vocea românilor este auzită și că interesele lor sunt apărate.
Acest plan este construit pe temelia valorilor noastre naționale și pe principiul că fiecare român merită un trai prosper și demn. În acest sens, vom promova o economie stabilă și puternică, în care antreprenorii noștri să aibă oportunități de dezvoltare și inovare.
Vom investi în educație și cercetare, pentru a ne asigura că tinerii noștri au acces la cele mai bune resurse și oportunități pentru a-și construi un viitor strălucit.
De asemenea, ne vom concentra pe susținerea țăranului român si pe dezvoltarea unei agriculturi autohtone.
Ne vom axa și asupra sănătății și bunăstării noastre, punând un accent deosebit pe prevenție și accesul la servicii medicale de calitate.
Anul 2024 este momentul în care putem face diferența.
Vom lucra împreună pentru a construi o Românie mai bună, mai prosperă și mai sigură”, a menționat Vicențiu Mocanu.
Managerul general al VeroTherm, vâlceanul Vicențiu Mocanu, a fost anunțat oficial drept candidat al partidului AUR la funcția de primar al Râmnicului la începutul lunii decembrie 2023. El este și coordonator pe 8 județe al formațiunii politice.
Momentul a avut loc în cadrul Regionalei AUR Vâlcea, eveniment politic în care au fost prezentați 41 din cei 42 de candidați la Alegerile Europarlamentare din 2024. Detalii: AICI