Oamenii legii vâlceni au intervenit la un accident care a avut loc, cu puțin timp în urmă, în orașul Drăgășani, județul Vâlcea. Două mașini s-au izbit frontal. Unul dintre șoferi, un bărbat de 34 de ani din Drăgășani, a fost rănit și a fost transportat la spital pentru a primi îngrijiri medicale. Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier.