miercuri, octombrie 2, 2024

Ultima ora

Sport

Două autogări în Novaci

Au fost deja achiziționate autobuze electrice

Progresează modernizarea infrastructurii de transport în orașul Novaci, unde, până la mijlocul acestui an, vor fi inaugurate două autogări noi: una în Novaci și cealaltă în Rânca. Au fost deja achiziționate autobuze electrice, iar lucrările la carosabil și la autobaza din Novaci continuă în ritm susținut. Această autobază va servi drept loc de parcare pentru autobuzele electrice, iar pe întreg teritoriul orașului vor fi instalate stații de încărcare corespunzătoare.

Este vorba despre un proiect de 5 milioane de euro, de dezvoltare a transportului în comun. Primarul Dumitru Leuștean afirmă că doar introducerea unor autobuze electrice pe ruta Novaci-Rânca nu va rezolva problema aglomerației infernale care apare la intrarea în stațiune. Edilul mai are un proiect, de peste 200 de milioane de euro, de dezvoltare a întregii zone Rânca și de unire a domeniului schiabil cu cel de la Voineasa, proiect pentru care speră să obțină fonduri europene cu sprijinul ministrului Dan Vîlceanu.

Foto: Gorj Express

Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica