vineri, octombrie 4, 2024

Ultima ora

Sport

Acționari noi la CSU Craiova

Mihai Rotaru e din ce în ce mai aproape de a face pasul în spate. Mai mulți oameni de afaceri turci şi-au exprimat dorinţa de a investi la CSU Craiova şi deja au achiziţionat o parte din acţiunile clubului, după cum notează ProSport. Aceştia au afaceri în Bănie şi au asistat în ultima perioadă la meciurile alb-albaștrilor, iar o dată cu anunţul lui Mihai Rotaru privind cedarea de acţiuni, din urmă cu un an, i-au făcut acestuia o propunere în acest sens.

„Suntem pe drumul cel bun în ceea ce înseamnă atragerea de finanțare. Stăm bine în acest moment. Voi rămâne întotdeauna să susțin echipa, dar minoritar. Îmi doresc să ajung la zece la sută. În acel moment, deciziile vor fi luate de președintele clubului. AGA trebuie să controleze clubul, nu mai am treabă în acel moment. În acest moment, sunt undeva la 60%. Avantajul e că avem o expertiză în spate. Au fost patru ani înainte de pandemie, când Universitatea Craiova a fost pe profit. Pandemia ne-a întors. Am reînviorat un brand, am făcut profit, am fost aproape să câștigăm campionatul. Suntem a treia echipă a campionatului din punct de vedere sportiv”, a declarat Mihai Rotaru, la Digi Sport Special.

Adrian Andrici este un alt acţionar al clubului din Bănie, el apărând în organigrama de pe site-ul clubului ca preşedinte al Consiliului de Administraţie.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica