Un bărbat de 37 de ani, din comuna Bratovoeşti şi o femeie de 41 de ani, din municipiul Craiova au fost reţinuţi de poliţiştii craioveni, fiind acuzați de tâlhărie calificată.
Potrivit IPJ Dolj, cei doi au încercat, în seara zilei de 25 decembrie a.c., în jurul orei 21.20, să sustragă bunuri din incinta unei societăţi comerciale de pe strada Calea Unirii, femeia fiind surprinsă de către administratorul societăţii.
”Ulterior, între cele două persoane şi administratorul societăţii ar fi avut mai multe discuţii contradictorii, moment în care acesta din urmă ar fi fost lovit de către bărbat, cei doi plecând într-o direcţie necunoscută”, spun polițiștii doljeni.
În cauză, sub directa coordonare a procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, a fost fost desfășurat un complex de activități investigativ-operative, cele două persoane bănuite fiind identificate în cursul zilei de 27 decembrie, pe o stradă din municipiul Craiova, acestea fiind conduse la audieri.
În urma cercetărilor efectuate și a probatoriului administrat, a fost dispusă reținerea celor doi, pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie calificată, aceştia fiind introduşi în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj.