duminică, noiembrie 24, 2024

Ultima ora

Sport

Încătușat după ce și-a bătut nevasta și a încălcat ordinul de protecție

Un bărbat din județul Mehedinți a fost încătușat după ce și-a bătut nevasta și a încălcat ordinul de protecție.

Femeia de 33 ani, din comuna Poroina Mare, a depus, pe 12 decembrie, o plângere la Poliție în care sesiza că a fost agresată fizic de soțul ei, de 49 ani.

„La fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Poliției oraș Vânju Mare, iar, după completarea formularului de evaluarea a riscului, împotriva bărbatului a fost emis ordin de protecție provizoriu”, potrivit IPJ Mehedinți.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Astăzi, însă, bărbatul a fost prins cu nevasta în mașină. Oamenii legii l-au reținut.
„Bărbatul a încălcat măsurile dispuse prin ordinul de protecție, fiind identificat de polițiștii Poliției oraș Vânju Mare împreună cu femeia de 33 de ani, în autoturismul personal. Bărbatul a fost reținut, pentru 24 de ore, urmând ca mâine, 16 decembrie, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Vânju Mare cu propunerea unei măsuri preventive. Se continuă cercetările sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de lângă Judecătoria Vânju Mare pentru săvârșirea infracțiunilor de violență în familie și încălcarea de către persoana împotriva căreia a fost emis un ordin de protecție a oricăreia dintre măsurile dispuse prin ordinul de protecție”, mai transmite IPJ Mehedinți.

Politica