sâmbătă, decembrie 21, 2024

Ultima ora

Sport

O nouă piaţă agroalimentară modernă, la Craiova. Vizitatorii, așteptați cu surprize la inaugurare

Craiovenii se pot bucura, din această lună, de cea mai modernă piaţă agroalimentară din judeţ. Aceasta se află pe bulevardul Nicolae Romanescu, nr.220, în zona Făcăi. Noua piață se va deschide oficial pe 16 decembrie, iar la inaugurare vizitatorii vor fi întâmpinați cu cadouri.

Întreaga investiţie este una privată, realizată de Complex Gloria Residence. Complexul agroalimentar se întinde pe o suprafaţă de teren de peste 18.000 de metri pătraţi. Acesta cuprinde 16 hale de comercializare produse agroalimentare, două restaurante, carmangerie, cafenea, farmacie fitosanitară, magazin general non-stop. Acest proiect a fost gândit pentru a satisface toate nevoile atât ale vânzătorilor, cât şi ale cumpărătorilor. Astfel, au fost amenajate peste 300 de locuri de parcare destinate clienţilor. De asemenea, 82 de locuri de parcare pentru dubele producătorilor locali, dar şi 15 locuri de vânzare pentru tiruri. Odată cu închiderea Târgului Municipal din cartierul 1 Mai, care avea şi piaţă de legume-fructe, acest complex a venit în ajutorul comercianţilor şi cumpărătorilor şi le-a oferit un spaţiu foarte bine dotat, care are condiţii excelente pentru astfel de activităţi comerciale.

Zonă specială pentru producătorii locali

Policlinica Buna Vestire Craiova

Piaţa se adresează atât comerciaţilor en gross, cât şi celor care vând cu amănuntul, existând spaţii dedicate pentru ambele tipuri de vânzători. De asemenea, există o zonă special amenajată pentru producătorii locali, de unde clienţii pot cumpăra legume şi fructe proaspete de sezon. Piaţa oferă comercianţilor oportunitatea de a comercializa produsele agroalimentare în spaţii special amenajate după toate normativele în vigoare. Iar consumatorii locali vor avea un complex agroalimentar modern, de unde pot cumpăra produse proaspete, gustoase şi sănătoase.

Piaţa a fost construită într-un timp record

Noul complex agroalimentar din Craiova a fost construit într-un timp record. Iniţial, în acea zonă ar fi urmat să se construiască blocuri, însă Gloria Residence a vrut să răspundă nevoilor comercianţilor care sunt nevoiţi să părăsească Târgul Municipal şi să le pună la dispoziţie un spaţiu modern în care să îşi vândă produsele. Autorizaţia de construire a fost obţinută de la Primăria Craiova pe 3 noiembrie, iar pe 16 decembrie piaţa va fi deschisă. Cererea pentru închirierea spaţiilor din piaţă a fost foarte mare, acestea fiind deja în totalitate ocupate. Un mare avantaj pentru cetăţenii care vor să ajungă la această piaţă este faptul că există trei trasee de autobuz care ajung în staţia de la Făcăi, aflată în imediata apropiere a pieţei. Este vorba despre traseul 4, care pleacă de la Piaţa Centrală din Craiova, şi două trasee metropolitane spre Preajba şi spre Malu Mare, care pleacă de pe strada A.I. Cuza.

Piața ar urma să se extindă, în următorii doi ani, pe încă 4 hectare de teren.

Politica