duminică, decembrie 22, 2024

Ultima ora

Sport

Cea mai mare pistă pentru biciclete, într-o comună din Gorj

Eveniment festiv programat pentru 9 decembrie în cadrul proiectului

Lucrările finale sunt în desfășurare pentru a aduce în funcțiune, în această lună, cel mai extins traseu dedicat pistelor de biciclete din Gorj. Acesta va fi accesibil în curând în comuna Baia de Fier și va avea o lungime totală de 7,7 kilometri.

Proiectul de Dezvoltare a Infrastructurii Turistice și de Agrement din stațiunea Baia de Fier, în valoare de 22,5 milioane de lei, este aproape finalizat și cu siguranță va aduce un plus de atractivitate pentru turiști. Viitorii vizitatori vor avea oportunitatea de a se plimba în parcul dendrologic amenajat în zonă, situat la ieșirea din Peșteră.

De asemenea, tinerii vor putea utiliza piste de biciclete, inclusiv una specializată pentru mountain bike. Cel mai lung traseu pentru biciclete, cu o lungime de 7,7 kilometri, va fi extins cu încă 3 kilometri prin intermediul PNRR, conform declarațiilor autorităților din Baia de Fier, potrivit Gorj Express.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Eveniment festiv programat pentru 9 decembrie în cadrul proiectului

Cel mai important eveniment cultural al sezonului de iarnă va avea loc pe 9 decembrie în Baia de Fier, județul Gorj-Festivalul Arte, Tradiții, Meșteșuguri „Peștera Muierilor”. Un festival care aduce sub cupola sa aproape 150 din copii talentați ai Gorjului, meșteri populari din Gorj, Dolj, Vâlcea, Olt și Mehedinți, proprietari de pensiuni, producători locali de produse lactate sau din carne, dulcețuri sau siropuri, artiști plastici, două mari ansambluri folclorice „Maria Lătărețu” și „Doina Gorjului”, cât și mulți artiști de renume.

Festivalul Arte, Tradiții, Meșteșuguri ”Peștera Muierilor” are ca scop promovarea valorilor artistice, încurajarea copiilor și tinerilor să promoveze valorile neamului românesc și să cultive tradițiile.

„Vă vom întâmpina într-un decor de poveste cu multă bucurie, multe momente inedite, multe produse numai bune de degustat, multă muzică bună, multe colinde frumoase și mulți copii minunați. Iată câteva din activitățile festivalului.

Activitățile festivalului vor începe de vineri când copiii claselor a III-a și a IV-a de la Liceul Tehnologic Baia de Fier vor fi premiați în cadrul concursului intitulat ”Orașul meu, orașul tău” un proiect demarat de Biblioteca Județeană ”Christian Tell”. Prin acest proiect Biblioteca Județeană și-a propus să promoveze valorile locale prin cei mai sinceri ambasadori, copiii-arhitecții de mâine ai orașului meu, orașului tău, orașului nostru. Copiii vor realiza o broșură care va conține texte și desene având ca scop surprinderea obiectivelor turistice cele mai însemnate din localitatea în care locuiesc. În plus, Biblioteca Județeană ”Christian Tell” va prezenta elevilor și o expoziție de carte ce va cuprinde cărți scrise despre Baia de Fier în decursul timpului.

Festivalul Arte, Tradiții, Meșteșuguri ”Peștera Muierilor” va aduce un moment artistic în premieră pentru viața culturală a județului Gorj. Pentru prima dată, în Peștera Muierilor va avea loc un recital de colinde, nai și acordeon al elevilor de la Liceul de Arte ”Constantin Brăiloiu” în paralel cu o expoziție de pictură a elevilor de la secției de arte plastice. Prin intermediul artelor frumoase se exprimă bucuria, speranța, toată gama emoțiilor pe care le putem trăi într-un anumit moment al vieții.

Pentru emoțiile generate de un astfel de moment vă invităm pe 9 decembrie, la ora 12.15 în Peștera Muierilor (recitalul va începe la 12.30). Intrarea la acest moment va fi gratuită, incluzând și vizitarea peșterii pentru doritori.

Copiii vor avea parte de ateliere de creație speciale-singurul meșter popular din România, sculptor în sare le va preda copiilor tainele meșteșugului său. Este vorba despre Nicolae Istratie care vine special de la Vâlcea. Alături îi va fi fiica, Alexandra, care are doar 11 ani, este meșter popular atestat și va preda copiilor arta țesutului în gherghef. Atelierul de sculptură în sare va fi gratuit.

De asemenea, tot pentru copii va fi organizat un atelier de artizanat. De cei mici se vor ocupa surorile Daniela și Marcela Șerbănescu și îi vor îndruma cum să își confecționeze propria păpușă sau propria figurină cu chip de pisicuță sau iepuraș.

Pentru copiii din Baia de Fier vom lansa invitația de a ne ajuta la decorarea brazilor de Crăciun ce vor fi împodobiți ca decor, brazi ce vor fi donați ulterior celor 5 biserici din Baia de Fier.

Gorjul va fi reprezentat cu cinste de meșterii populari ai Școlii Populare de Arte ”Constantin Brâncuși” din Tg Jiu. De aici vor veni Maria Dinoiu cu țesături, Ion Roșu cu împletituri, Daniel Preduț-arta lemnului, Alina Coconu și Tiberiu Ecovescu cu icoane.

Nu putea lipsi Mirabela Petrache de la Ia de Sub Munte, meșter popular care a dus ia românească până la Beijing și Shanghai-China, Doha-Qatar, Sydney-Australia. Asta numai în ultimele 3 luni.

Și pentru că la un costum popular tradițional este frumos să asortăm și o bijuterie autentică vom avea două doamne specializate pe bijuterii handmade.

Vor mai veni de la Vâlcea meșteri populari olari, meșteri populari cu împletituri, de la Olt vom avea sculptură în lemn.

Vom încerca să vă oferim câte ceva din magia sărbătorilor de iarnă, așadar vom aduce alături de noi și decorațiuni specifice Crăciunului. Pentru relaxarea simțurilor vine alături de noi, Lavanda Eli cu aranjamente din lavandă. Pentru că tot vorbim despre relaxare ne-am gândit și la sănătate și veți avea ocazia să vedeți ce produse minunate au cei de la ”Miracolul Naturii”, iar pentru frumusețe vom avea cele mai bune produse cosmetice de la Take Bio.

Cam astfel de surprize vă vor aștepta în corturile pe care le vom amplasa în parcarea de la intrarea în Peștera Muierilor pe 9 decembrie.

Peste 20 de producători locali și pensiuni din comuna Baia de Fier vă vor întâmpina cu cele mai bune produse culinare specifice zonei-de la produse lactate sau din carne, dulcețuri, zacuscă, murături sau siropuri de casă. Veți găsi la festival și siropurile naturale presate la rece din plante medicinale și fructe de pădure-”Din Eden” precum și uleiurile presate la rece ale celor de la ”Izvorul lui Zamolxe”. De asemenea proprietarii de pensiuni vă vor prezenta ofertele lor de cazare în locațiile din Baia de Fier.

Programul artistic va începe la ora 12.00 pe scena amplasată în parcarea de la intrarea în Peștera Muierilor

Grupul vocal folcloric Nedeia-Novaci, secție externă a Școlii Populare de Arte care activează la Casa de Cultura din Novaci, profesor coordonator Elena Balan

Grupul vocal folcloric Ciobănașul-Crasna secție externă a Școlii Populare de Arte, prof coordonator Elena Balan

Ansamblul Maria Lătărețu al Școlii Populare de Arte Constantin Brâncuși

Grupul vocal al Căminului Cultural Baia de Fier, coordonator Cătălin Roșoiu

Grupul de Suflători „Ion Lianu” al Casei de Cultură Novaci, instructor prof. Ion Lianu, secție externă a Școlii Populare de Arte

Școala de dans popular „Nedeia” – grupa NEDEIA – JUNIOR- instructor prof. Denisa Vodoiu, secție externă a Școlii Populare de Arte, care funcționează în cadrul Casei de Cultură Novaci, coordonator Elena Basarabă

Ansamblul Folcloric „Nedeia” al Casei de Cultură Novaci, instructor Petre Popescu, coordonator, prof. Elena Basarabă

Corpul de balet al Doinei Gorjului condus de Valeriu Saraolu

Recital al Ansamblului Artistic Profesionist ”Doina Gorjului” susținut de soliștii Olguța Berbec, Victorița Lăcătușu, Ileana Lăceanu, Andra Matei, Georgiana Bîrsac, Claudia Toropu-director artistic al ansamblului. Dirijori Aurel Blondea și Florin Chirițoiu, manager Gheorghe Porumbel

Festivalul Arte, Tradiții, Meșteșuguri ”Peștera Muierilor” a fost prevăzut în cadrul componentei de promovare a Proiectului de Dezvoltare a Infrastructurii Turistice și de Agrement din stațiunea Baia de Fier, județul Gorj și va deveni un eveniment cu caracter anual pentru comunitate. Este un eveniment care a fost gândit să reunească cele mai importante instituții culturale din județul Gorj-Liceul de Arte ”Constantin Brăiloiu”, Biblioteca Județeană ”Christian Tell”, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj, Școala Populară de Arte ”Constantin Brâncuși”, Ansamblul Artistic Profesionist ”Doina Gorjului”.

Locație-Parcarea de la intrarea în Peștera Muierilor

Ora de începere-ora 12.00

Cu această ocazie vă invităm să vizitați și amfiteatrul și parcul dendrologic, aflate la ieșirea din Peștera Muierilor, ce au fost concepute în cadrul proiectului de Dezvoltare a Infrastructurii Turistice și de Agrement din stațiunea Baia de Fier, județul Gorj. De asemenea pentru iubitorii de ciclism au fost realizate piste de biciclete 7,7 km și alei pietonale de 7,7 km.”, conform unui comunicat.

Foto: Gorj Express

Politica