Aproape 1.800 de mehedințeni s-au angajat, anul acesta, cu sprijinul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Mehedinți. Cei mai mulți au vârsta peste 45 ani, provin din mediul rural și au studii liceale.
„În perioada 01.01.2023 – 31.10.2023, ca urmare a implementării Programului Naţional de Ocupare a Forţei de Muncă, prin intermediul AJOFM Mehedinți au fost încadrate în muncă 1.758 persoane, dintre care 811 femei .
Din totalul persoanelor ocupate până la data de referință, 932 au peste 45 de ani, 252 au vârsta cuprinsă între 35 și 45 de ani, 117 au între 30 și 35 de ani, iar 457 sunt tineri sub 30 de ani .
În funcţie de rezidenţă, din totalul persoanelor încadrate în muncă, 825 provin din mediul urban, iar 933 persoane sunt din mediul rural.
Din punct de vedere al nivelului de pregătire al persoanelor pentru care s-a identificat un loc de muncă, cele mai multe persoane au studii liceale (712), urmate de cele cu studii gimnaziale (528). Numărul celor cu studii profesionale este de 250, 162 cu studii superioare, 54 cu studii postliceale si 52 cu studii primare”, se arată într-un comunicat de presă transmis de AJOFM Mehedinți.
771 dintre ei fac parte din categoria celor greu sau foarte greu ocupabile.
„Precizăm că încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele noastre.
Pentru integrarea pe piaţa muncii, persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă înregistrate în baza de date a agenţiei teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă în a cărei rază au domiciliul sau reşedinţa beneficiază de pachete personalizate de măsuri active prevăzute de Legea nr 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, modificată şi completată. Astfel, în intervalul 01.01.2023-31.10.2023, numărul persoanelor care au beneficiat de asistenţă pentru înregistrarea în evidenţă ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, în vederea asigurării protecţiei sociale privind acordarea indemnizaţiei de şomaj sau cuprinderea în măsuri active, a fost de 7.106 persoane”, se mai arată în comunicatul menționat.