miercuri, octombrie 9, 2024

Ultima ora

Sport

Acțiuni ale poliţiştilor rutieri pe şoselele mehedințene

Poliţiştii mehedințeni au acţionat în tot județul, în ultimele 48 de ore, pentru prevenirea și descurajarea oricăror fapte antisociale.

Polițiștii rutieri au desfășurat activități pentru depistarea conducătorilor auto aflați sub influența băuturilor alcoolice sau substanțelor psihoactive, precum și sancționarea oricăror abateri de la normele legale constatate în trafic.

În urma verificărilor efectuate, au fost aplicate 410 sancțiuni contravenționale, în valoare de 166.830 lei. Totodată, pentru încălcarea normelor rutiere au fost reținute 30 de permise de conducere și retrase 12 certificate de înmatriculare.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Astfel, sâmbătă, 28 octombrie a.c., polițiștii orșoveni au depistat, în trafic, un bărbat de 51 de ani, din comuna Ilovița, în timp ce conducea un autoturism pe strada Cernei, în municipiul Orșova, după ce ar fi consumat băuturi alcoolice. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, care a indicat o valoare de 0,31 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 1305 lei, iar ca măsură complementară i-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce vehicule pentru o perioadă de 90 de zile.

Duminică, 29 octombrie a.c., ora 09.45, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au depsitat, în trafic, pe DN 6, în localitatea Gura Văii, un bărbat de 31 de ani, din comuna Livezile în timp ce efectua transport de personae cu un autoturism fără a deține documente legale de transport, respectiv autorizație taxi ori copie conformă pentru transport de persoane în regim de închiriere “RENT CAR”.

Conducatorul auto a fost sancționat pentru nerespectarea prevederilor Legii 38\2003, iar ca măsură complementară i-au fost reținute certificatul de înmatriculare și plăcuțele cu numerele de înmatriculare.

Tot duminică, 29 octombrie a.c., ora 10.05, polițiștii au depsitat, în trafic, pe DN 6, în localitatea Gura Văii, un bărbat de 31 de ani, din comuna Punghina în timp ce efectua transport de personae cu un autoturism fără a deține documente legale de transport, respectiv autorizație taxi ori copie conformă pentru transport de persoane în regim de închiriere “RENT CAR”.

Conducatorul auto a fost sancționat pentru nerespectarea prevederilor Legii 38\2003, iar ca măsură complementară i-au fost reținute certificatul de înmatriculare și plăcuțele cu numerele de înmatriculare.

Și în localitatea Vânju Mare, polițiștii rutieri au depistat, în trafic, pe DN 56 A, un bărbat de 46 de ani, din comuna Întorsura, județul Dolj în timp ce efectua transport de personae cu un autoturism fără a deține documente legale de transport, respectiv autorizație taxi ori copie conformă pentru transport de persoane în regim de închiriere “RENT CAR”.

Și acesta a fost sancționat pentru nerespectarea prevederilor Legii 38\2003, iar ca măsură complementară i-au fost reținute certificatul de înmatriculare și plăcuțele cu numerele de înmatriculare.

De asemenea, polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliţiei Municipiului Drobeta Turnu Severin au depistat, în trafic, o femeie de 34 de ani, din Drobeta-Turnu Severin în timp ce conducea un autoturism pe centura ocolitoare a municipiului Drobeta-Turnu Severin, având exercitarea dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice suspendată.

A fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Și tot duminică, 29 octombrie a.c., ora 08.00, polițiștii din cadrul Poliției orașului Strehaia au depistat, în trafic, o tânără de 26 de ani, din comuna Tâmna, în timp ce conducea un autoturism pe strada Republicii, în orașul Strehaia, posedând permis de conducere emis de autoritățile din Statele Unite ale Americii, fără a deține permis de conducere internațional. În cauză, a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

”Reamintim conducătorilor auto că, persoana care conduce un autovehicul sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive ori fără permis de conducere și comite un accident de circulație, soldat cu decesul victimei, va fi condamnată la închisoare cu executare, fiind eliminată posibilitatea condamnării cu suspendarea executării pedepsei în astfel de cazuri”, potrivit IPJ Mehedinți.

Foto: arhivă

Politica