Biciclist lovit de o mașină

Grosu Claudia
Poster pentru Jona Clinic Craiova: echipă de medici dentiști în halate verzi, textul 'ZâMBEȘTI CU ÎNCREDERE!' și 'ACUM ÎN CRAIOVA!', listă de servicii și date de contact (021 9038, Str. Aries 34).

Biciclistul a fost rănit, fiind transportat la spital pentru îngrijiri

Un biciclist de 48 de ani, din localitatea Sutești, a fost lovit de o mașină condusă de o femeie de 66 de ani. Victima a fost transportata la spital pentru ingrijiri.

„La data de 21 octombrie a.c., polițiștii din Drăgășani au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier, soldat cu rănirea unei persoane, în localitatea Sutești.

Din verificările preliminare efectuate, s-a stabilit că, un biciclist de 48 de ani, din localitatea Sutești, în timp ce se deplasa pe o bicicletă, pe DN 67 B, la km 111, în împrejurări ce vor fi stabilite în urma cercetărilor, ar fi fost acroșat și accidentat de un autoturism, condus de o femeie, de 66 de ani, din municipiul București.

În urma impactului, biciclistul a fost rănit, fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În cauză se efectuează cercetări pentru stabilirea tuturor cauzelor și împrejurărilor în care evenimentul rutier a avut loc”, potrivit IPJ Vâlcea.

author avatar
Grosu Claudia
Distribuie acest articol