Terminal multimodal și bază park & ride la Târgu Jiu

Grosu Claudia
Poster pentru Jona Clinic Craiova: echipă de medici dentiști în halate verzi, textul 'ZâMBEȘTI CU ÎNCREDERE!' și 'ACUM ÎN CRAIOVA!', listă de servicii și date de contact (021 9038, Str. Aries 34).

Ce presupune investiția

Marcel Romanescu, primarul orașului Târgu Jiu, a anunțat pe pagina sa de Facebook că administrația a depus documentația pentru obținerea unei finanțări europene pentru un terminal multimodal și bază park & ride la Târgu Jiu.

Consiliul Local a aprobat vineri, 20 octombrie, studiul de fezabilitate și indicatorii tehnico-economici pentru această investiție menită să încurajeze folosirea transportului în comun sau a mijloacelor alternative de transport și care presupune:

· Amenajarea unei parcări cu 353 de locuri (inclusiv spații verzi și vegetație estetică), cu dotări moderne și facilități precum:

– Sistem de control automat a accesului;

– Soluție electronică de taxare, cu facilități de plată multiple, integrată cu sistemul de transport public astfel încât să permită tarifarea preferențială pentru cei care utilizează parcarea în regim de park&ride;

– Supraveghere video locală;

– Trotuare acoperite și panouri de informare;

· Rețea de stații de încărcare vehicule electrice;

· Autogară modernă, cu spații de așteptare pentru pasageri, spațiu pentru șoferii transportului în comun și personalul deservent și un spațiu tehnic;

· 6 peroane numerotate și dotate cu panouri de informare;

· Extinderea liniei de contact pentru transportul în comun cu troleibuzul;

· Servicii digitalizate, care asigură:

o Panouri de informare,

o Senzori parcare,

o Portal web și aplicație mobilă,

o Sisteme moderne automate de plată a parcării și de achiziție a titlurilor de călătorie (bilete sau abonamente) pentru transportul public;

· Iluminatul public de tip „smart”;

· Panouri fotovoltaice.

author avatar
Grosu Claudia
Distribuie acest articol