duminică, noiembrie 24, 2024

Ultima ora

Sport

Ștafeta Veteranilor a ajuns la Râmnicu Vâlcea. Vineri, start pe un traseu de 80 de km spre Slatina

Militari și civili, alergători și cicliști participă în cadrul celei de-a zecea ediții a “Ștafetei Veteranilor”. Cursa se desfășoară pe trei trasee, denumite după culorile , care au ca puncte de plecare localitățile Călărași (roșu), București (galben) și Pitești (albastru) și se încheie la Carei, ultimul teritoriu eliberat de Armata României în timpul celui de-al Doilea Răzvoi Mondial.

Evenimentul este organizat anual, la nivel naţional, de către voluntari Invictus din întreaga țară, cu scopul de a promova eroii de ieri și de astăzi, prin intermediul sportului. Ștafeta Invictus care a parcurs o parte a segmentului albastru al traseului, de la Curtea de Argeș la Râmnicu Vâlcea, a fost întâmpinată cu căldură de autoritățile locale la Centrul de Instruire Sprijin de Luptă Vâlcea.
Vineri dimineață (13 octombrie) startul ștafetei se va da din fața Monumentului Independenței din Râmnicu Vâlcea pentru un traseu de aproximativ 80 de kilometri până în Slatina. Glorie eroilor neamului! Go Invictus!

Politica