Decizie în Senat: Interzis la rețele sociale sub 15 ani

Delia Pătru
Decizie în Senat: Interzis la rețele sociale sub 15 ani
Decizie în Senat: Interzis la rețele sociale sub 15 ani

În Senat a fost adoptat proiectul care interzice accesul copiilor sub 15 ani pe rețelele sociale. Termenul de dezbatere și vot a fost depășit, astfel că propunerea legislativă se consideră adoptată tacit.

Senatul este primul for sesizat, Camera Deputaților fiind decizională.

Senat: Adio rețele sociale pentru copiii sub 15 ani?

Actul normativ stabilește reguli clare privind accesul celor mici la mediul digital:

„Accesul la un serviciu de rețea socială online furnizat prin intermediul unei platforme online este interzis minorilor care nu au împlinit vârsta de 15 ani”, prevede actul normativ, potrivit Agerpres.

Furnizorii platformelor online au obligația de a lua toate măsurile necesare pentru a preveni accesul și utilizarea acestora de către minorii sub 15 ani. Aceștia vor trebui să implementeze mecanisme eficiente de verificare a vârstei utilizatorilor, cu respectarea protecției vieții private și a legislației privind datele cu caracter personal.

Decizie în Senat: Interzis la rețele sociale sub 15 ani
Decizie în Senat Interzis la rețele sociale sub 15 ani

Cum se va face verificarea vârstei

Proiectul elimină posibilitatea de a fentă sistemul prin simpla bifare a vârstei:

„Mecanismele de verificare a vârstei se bazează pe soluții recunoscute la nivelul Uniunii Europene sau conforme cu orientările emise în aplicarea Regulamentului (UE) 2022/2065 privind serviciile digitale. Nu este considerat suficient simplul caracter declarativ al vârstei utilizatorului”, se precizează în proiect.

Reguli speciale și acces progresiv pentru minorii între 15 și 18 ani

Pentru minorii cu vârste între 15 și 18 ani, furnizorii platformelor online au obligația de a asigura un acces progresiv, adecvat vârstei, prin mecanisme care țin seama de nivelul de dezvoltare, autonomie și reziliență digitală, prevede proiectul. Accesul progresiv se realizează prin setări diferențiate, măsuri de siguranță activate implicit și limitarea riscurilor sistemice.

De asemenea, actul normativ mai prevede că pentru minorii cu vârsta între 15 și 18 ani furnizorii platformelor online au obligația de a asigura un nivel sporit de protecție, prin implementarea unor măsuri adecvate și proporționale, menite să reducă riscurile sistemice asociate utilizării serviciilor de rețele sociale online.

Protecții activate implicit pentru adolescenți:

  • Publicitate țintită: Dezactivată implicit dacă se bazează pe profilare.
  • Mesagerie directă: Blocată din partea utilizatorilor care nu sunt în lista de conexiuni aprobate.
  • Protecția profilului: Conturi private setate implicit (conținut vizibil doar pentru conexiunile aprobate).
  • Timpul de ecran: Dispozitive de control al timpului petrecut pe platformă cu notificări periodice activate automat.

Amenzi uriașe și riscul suspendării platformelor în România

Nerespectarea obligațiilor constituie contravenție. Pentru furnizorii de platforme online care nu au calitatea de platforme online foarte mari, potrivit Regulamentului (UE) 2022/2065 privind serviciile digitale, contravențiile se sancționează cu amendă de la 0,5% până la 2% din cifra de afaceri anuală globală realizată în exercițiul financiar anterior sau suspendarea serviciilor furnizorului pe teritoriul României.

Procedura de suspendare a serviciilor

Suspendarea serviciului poate fi dispusă numai de instanța competentă, la solicitarea ANCOM, în cazul unor încălcări grave, repetate și persistente ale obligațiilor prevăzute de prezenta lege, atunci când măsurile de conformare și sancțiunile pecuniare s-au dovedit insuficiente pentru protecția minorilor. Suspendarea încetează prin hotărârea instanței competente, pronunțată la cererea furnizorului sau a ANCOM, după constatarea remedierii încălcărilor, se mai menționează în proiect.

Citește și: Ministrul Educației vrea fiscalizarea meditațiilor

author avatar
Delia Pătru
Delia Pătru s-a dedicat jurnalismului de aproape 18 ani. Dacă primii ani au format-o in presa scrisa, ultimii 8 ani, în rolul de editor online la Jurnalul Olteniei, au învățat-o cum să aducă știrea mai aproape de oameni, în timp real. Crede cu tărie că, indiferent de suportul pe care citim, hârtie sau ecran, calitatea informației rămâne principală.
Distribuie acest articol