UPDATE: Aurora și Georgiana, două copile de 8 şi 13 ani, mama lor Mihaela, în vârstă de 42 de ani, şi tatăl Mircea, în vârstă de 45 de ani, sunt cei patru români care au sfârșit după ce autocarul a căzut de pe un pod, de la 15 metri înălțime.
Cei patru locuiau în Germania, a anunțat Ministerul de Externe, iar acum o echipă consulară a României încearcă să obţină mai multe informaţii cu privire la rudele acestora.
Printre victime se mai află și o moldoveancă de 69 de ani cu cetățenie ucraineană.
Ministerul Român de Externe anunță că nu are informații că s-ar afla români și printre cei 15 răniți, dintre care 10 se află în stare gravă, la terapie intensivă.
Patru cetăţeni români se află printre victimele accidentului din Italia, în care 21 de persoane și-au pierdut viața după ce un autocar a căzut în gol de pe un pod în Mestre, potrivit Ministerului Afacerilor Externe. Echipa consulară mobilă din cadrul Consulatului General al României la Trieste s-a deplasat la unitatea medicală unde au fost transportate trupurile neînsufleţite şi menţine legătura cu familiile victimelor pentru a acorda sprijin.
Cele patru victime fac parte din aceeași familie, potrivit Digi24. Este vorba despre doi frați și părinții lor.
Preşedintele Senatului, liderul PNL Nicolae Ciucă, afirmă, miercuri seară, că autorităţile române depun toate eforturile pentru repatrierea trupurilor neînsufleţite ale celor patru români morţi în accidentul din Italia.
”Autorităţile române depun acum toate eforturile pentru repatrierea trupurilor neînsufleţite. Aşteptăm cu toţii rezultatele anchetei oficiale din Italia”, a mai transmis Nicolae Ciucă.
21 de persoane au murit şi 15 sunt rănite după ce un autobuz plin a căzut marţi seara de pe o pasarelă peste calea ferată şi a luat foc, la Mestre, în apropiere de Veneţia.
Autobuzul era unul electric, intrat în uz de numai un an. Transporta turişti străini care se întorceau dintr-o excursie de o zi la Veneţia. Aflat pe o pasarelă, a trecut de parapetele de protecţie şi a căzut de la o înălţime de peste 10 metri, peste calea ferată, luând foc la impact.
Accidentul a avut loc marţi seara, cu puţin timp înainte de ora locală 20:00 (21:00, ora României), pe o şosea dreaptă şi în mod normal foarte circulată care leagă districtul Mestre de centrul istoric al Veneţiei.
Toate cele 21 de victime ale masacrului au fost identificate, potrivit ANSA, scrie hotnews.ro
Potrivit datelor de la prefectura de la Veneția, este vorba de nouă cetățeni ucraineni, 4 români, 3 germani, doi portughezi, un croat, un sud-african și singurul italian, șoferul de autobuz, un bărbat de 40 de ani din Treviso. În ceea ce privește răniții, în acest moment au fost identificate 13 din cele 15 persoane internate: cinci cetățeni ucraineni, patru germani, doi spanioli, unul croat și unul francez. Ultimii doi răniți, asupra cărora se mai fac investigații, ar fi un cetățean ucrainean și german.
Seara, Regiunea Veneto a lansat buletinul actualizat la sfârșitul după-amiezii: din cei 15 internați, 12 sunt adulți și 3 minori. Zece sunt la terapie intensivă.