luni, octombrie 28, 2024

Ultima ora

Sport

Cum a ratat CSU Craiova transferul lui Darius Olaru. Sorin Cârțu a găsit vinovații

Sorin Cârțu spune că Darius Olaru putea să fie transferat, cu ani în urmă, de CSU Craiova. Totuși, oltenii nu l-au cumpărat pe actualul mijlocaș de la FCSB și au adus în Bănie alți trei jucători. Este vorba despre Bic, Fortes și Ivanov.

„Vă luați toți după mine cu Olaru. V-am zis că e preferatul meu de acum 10-12 emisiuni. Îmi place! E un preferat al meu. Nu știu dacă e cel mai bun, mie îmi place maxim. Și stau și mă gândesc că Olaru era la Gaz Metan Mediaș și d-asta se mai supără lumea pe mine, dar eu am dreptate. Influența care a fost asupra lui Mihai Rotaru nu a fost de bun augur. L-au influențat în multe atitudini și decizii negative. În acel moment, Universitatea Craiova putea să ia orice jucător de la Gaz Metan Mediaș, la ce foame era acolo și lipsă de bani. Și tu nu îl alegi p-ăla. Puteai să iei orice! Era foame! Eu nu eram la echipă atunci, dar pe influența negativă pe care o avea s-a ales Ivanov, Bic, Fortes. U Craiova a luat 3 jucători de la Gaz Metan! Care era problema? Olaru era un copil, cum să nu vezi calitatea lui.”, a declarat Sorin Cârțu, la FANATIK SUPERLIGA CU HORIA IVANOVICI.

Fostul președinte al alb-albaștrilor spune că transferul lui Darius Olaru a fost ratat din cauza analiștilor pe care Mihai Rotaru îi are în jurul lui. Patronul formației din Bănie nu a ascultat de Cârțu și a preferat să meargă pe mâna altor specialiști.

Policlinica Buna Vestire Craiova

(n.r. – cine l-a influențat negativ pe Rotaru?) Specialiștii lui, pe care îi are pe lângă el. (n.r. – Olaru putea fi jucătorul Craiovei?) Absolut! Cum Olaru a plecat la FCSB, putea să vină la Craiova. S-au luat Ivanov și Bic înaintea lui Olaru la FCSB. Aici au fost luate decizii greșite pe influențe. Că ce calitate are X sau Y și uite așa echipa s-a încărcat cu jucători care ulterior au fost dați fără avantaje”, a mai declarat Sorin Cârțu.

Mihai Rotaru a recunoscut, în trecut, că are trei oameni de încredere cu care se consultă atunci când aduce un nou jucător la CSU Craiova.

Am trei analiști, clubul are trei analiști. De acei trei nu știe nimeni. Doar eu și directorul economic. Noi nu avem un departament de scouting dezvoltat, aici suferim. Vine Sorin Cârțu și spune ”avem un jucător”. Nu m-am uitat la jucători, îl dau la analiști. Dacă are cel puțin trei calități peste medie specifice postului, îl dau către următorul, fără să mă uit eu. Când avem mai multe păreri pozitive, îl ia antrenorul. El are răspunsul final. Sunt foști fotbaliști, da. Unul e român și doi portughezi”, a spus Mihai Rotaru, la Digi Sport Special.

Politica