Mere, lapte UHT și iaurt, corn și biscuți uscați. Asta vor primi elevii olteni, la școală, în cadrul programului „Laptele și cornul”. Însă, cel mai probabil, abia din 2024. Consiliul Județean Olt urmează să demareze procedura de achiziție privind furnizarea acestor produse.
Aleșii județeni au aprobat, joi, lista produselor care vor fi distribuite și a măsurilor educative aferente care se vor implementa în județul Olt, în cadrul Programului pentru școli al României, în anii școlari din perioada 2023-2027.
„Comisia pentru implementarea la nivelul județului Olt a Programului pentru școli al României în perioada 2023 -2029, conform prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 652/2023 s-a întrunit în data de 14.09.2023, fiind încheiat în acest sens Procesul verbal nr. 10464/14.09.2023, transmis Consiliului Județean Olt și înregistrat sub nr. 10770/14.09.2023, prin care membrii comisiei au decis organizarea și derularea de către Consiliul Județean Olt a procedurilor de atribuire a contractelor/acordurilor-cadru pentru achiziția produselor și a contractelor/acordurilor-cadru de prestare a serviciilor pentru derularea măsurilor educative, aferente programului pentru toate unitățile administrativ – teritoriale din județul Olt, au analizat Lista produselor prezentată în Anexa nr.1 la Hotărârea Guvernului nr.652/2023, stabilind următoarele:
a) conform anexei nr. 1 punctul II lit. A la Hotărârea Guvernului nr. 652/2023, produsele distribuite vor fi mere;
b) conform anexei nr. 1 punctul II lit. B la Hotărârea Guvernului nr. 652/2023, produsele distribuite vor fi lapte de consum fără adaos de lapte praf – UHT și produse lactate fermentate fără adaos de lapte praf – iaurt;
c) conform Anexei nr. 1 punctul II lit. C la Hotărârea Guvernului nr. 652/2023, produsele distribuite vor fi corn și biscuiți uscați”, se arată în hotărârea menționată anterior.
În ceea ce privește măsura educativă care însoțește distribuția fructelor, legumelor, laptelui și produselor lactate pe perioada cursurilor anilor școlari din perioada 2023-2027, administrația județeană a stabilit că aceasta va fi „organizarea de concursuri tematice legate de consumul de fructe și legume, lapte și produse lactate, inclusiv degustarea de fructe și/sau legume proaspete și/sau alte produse lactate care nu se distribuie conform prevederilor art. 3 alin. (3) din Hotărâre și/sau miere, cu acordarea de premii, precum și organizarea de activități de grădinărit la nivelul școlii”.
Cel mai probabil elevii vor primi produsele la începutul anului viitor. Președintele CJ Olt, Marius Oprescu, a precizat că întârzierea a fost cauzată de aprobarea tardivă, de către Guvern, a normelor pentru acest program.
„Nu este vina noastră. În august s-au aprobat normele pentru programul Laptele şi corn la nivel de Guvern. Imediat aupă ce s-au aprobat normele, noi am demarat întreaga procedură, iar astăzi am aprobat produsele care vor intra în acest „Lapte și corn”. Noi suntem pregătiți acum, avem caietul de sarcini pregătit să-l ridicăm în SEAP. Ăn funcţie de câţi vor participa la licitaţie şi dacă nu vor fi constestaţii, s-ar putea să se termine foarte repede. Maxim două luni”, a declarat Oprescu.
foto: arhiva