Bătăușii din clubul Buddha, în urma căruia un polițist de penitenciar și prietenul său au ajuns la spital, rămân în arest preventiv. Magistrații Tribunalului Dolj le-au respins contestațiile formulate împotriva deciziei Judecătoriei Craiova care i-a trimis în arestul IP Dolj pentru 30 de zile.
Aceștia sunt acuzați de lovirea sau alte violențe,tulburarea ordinii și liniștii publice, portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase.
„In baza art.204 Cpp. Respinge contestaţiile formulate de contestatorii inculpaţi Siclitaru Iulian Florin, Olteanu George Costinel, Ghunaimat Sadi, Pîrvan Alexandru Ionuţ, Bakri Laith, Stănescu Marius Petrişor, Nuţă Marius Daniel, Olaru (fost Ciulea) Ştefan Radu, împotriva încheierii nr. 137 din data de 19.09.2023, pronunţată de Judecătoria Craiova, ca nefondate. În baza art. 275 alin 2 şi 4 CPP obligă contestatorii-inculpaţi la plata sumei de câte 150 lei fiecare, cheltuieli judiciare statului. Definitivă”, se arată în soluția pe scurt a Tribunalului Dolj.
Reamintim că scandalul a avut loc în clubul Buddha din centrul Craiovei, unde cânta o formație de manele. Totul ar fi pornit chiar de la agentul de penitenciar, care se afla în club cu mai mulți prieteni. Ar fi fost deranjat pentru că solistul formației cânta numai la masa la care se afla fiul unui afacerist din Craiova, de naționalitate iordaniană și i-ar fi spus acestuia să nu ignore ceilalți clienți.
Când a văzut că este ignorat, polițistul s-ar fi dus la cântăreț, scrie adevarul.ro, și ar fi încercat să-i ia microfonul. Atunci, fiul omului de afaceri menționat anterior și prietenii acestuia au sărit la bătaie.
În urma scandalului, polițistul de penitenciar și prietenul său au ajuns la spital.
„Cele două victime au ajuns în Unitatea de primiri Urgențe din Craiova în ziua de 16 septembrie. Primul, în jurul orei 6 dimineața, celălalt câteva ore mai târziu. Pacienții au suferit politraumatisme prin agresiune fizică. Unul dintre ei are traumatism cranio-cerebral acut, fractură de mandibulă, traumatism toraco-abdominal și multiple fracturi costale. Celălalt prezintă şi el traumatism facial acut şi multiple contuzii toracice”, a declarat dr. Cristina Geormăneanu, purtător de cuvânt al Spitalului de Urgență din Craiova.