joi, octombrie 31, 2024

Ultima ora

Sport

Explozie la bordul unei nave de marfă. 12 persoane, evacuate

UPDATE: Autoritatea Navală Română spune că nu există indicii că ar fi fost o mină marină. De asemenea, Ministerul Apărării Naționale a precizat că Statului Major al Forțelor Navale a trimis în zonă puitorul de mine „Viceamiral Constantin Bălescu”, cu o grupă de scafandri EOD la bord, pentru a acționa în sprijinul autorităților civile responsabile de intervenție și pentru a efectua cercetări.

„Cu privire la situația navei comerciale Seama, sub pavilion Togo, care a raportat o explozie la bord în cursul dimineții de 20 septembrie, în jurul orei 6.50, conducerea Statului Major al Forțelor Navale a ordonat, conform procedurilor operaționale, trimiterea către raionul maritim Sulina, pentru a acționa în sprijinul autorităților civile responsabile de intervenție și pentru cercetarea raionului, a puitorului de mine „Viceamiral Constantin Bălescu” (274), cu o grupă de scafandri EOD la bord. Nava militară a plecat din portul militar Constanța în jurul orei 08.15”, se arată într-o postare pe Facebook a ministerului.

De asemenea, un elicopter IAR-330 Puma din serviciul de căutare-salvare, din dotarea Forțelor Aeriene Române, este pregătit pe Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu să intervină, în funcție de solicitări.

Policlinica Buna Vestire Craiova

„Planurile de activități și procedurile operaționale ale Forțelor Navale Române au fost adaptate rapid la situația actuală de securitate, odată cu declanșarea războiului din Ucraina în luna februarie a anului 2022, pentru a răspunde eficient la un mediu divers de amenințări în spațiul maritim, contribuind astfel la asigurarea securității colective a Alianței Nord-Atlantice. Forțele Navale Române desfășoară în permanență de monitorizare în Marea Neagră, cu nave militare, elicoptere IAR-330 Puma Naval, drone de cercetare maritimă, detașamente de scafandri de luptă EOD (specializate în lupta contra dispozitivelor explozive) și prin Centrul de Date pentru Lupta contra Minelor din subordinea Direcției Hidrografice Maritime”, mai precizează MApN.

Unul dintre cei 12 marinari aflaţi pe nava sub pavilion Togo pe care, miercuri dimineaţa, s-a produs o explozie se află în continuare sub supraveghere medicală la Unitatea de Primire Urgenţe (UPU) din Sulina a Spitalului Judeţean din Tulcea.

Navigaţia pe braţul Sulina nu este afectată în urma exploziei care a afectat miercuri dimineaţa o navă sub pavilion Togo care transporta ciment, informează Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii (MTI). Autoritatea Navală Română face cercetări pentru a stabili cauzele producerii acestui eveniment.

„O navă sub pavilion Togo, ce transporta ciment, a raportat la ora 6:50 o explozie la compartimentul maşină şi a solicitat abandonul navei. Acesta se afla la aproximativ 7 Mm est de Sulina. Autoritatea Navală Română, prin intermediul MRCC a solicitat de urgenţă asistenţa navei ARSVOM SAR Ares şi a unei nave aparţinând Poliţiei de Frontieră pentru salvarea celor 12 membri de echipajului. Salvatorii au ajuns imediat la locul incidentului, iar echipajul a fost preluat în siguranţă şi transportat în Portul Sulina. Nava cargo SEAMA, ce are o lungime de 90 m şi 14 m lăţime, este ancorată în acest moment şi se încearcă salvarea ei. Navigaţia pe braţul Sulina nu este afectată”, precizează MTI, potrivit digi24.ro

Nava sub pavilion Togo a ajuns în rada Portului Sulina în data de 12 septembrie şi aştepta intrarea pe canalul Bîstroe.

O explozie s-a produs, miercuri dimineață, la o navă aflată în rada Sulina, au declarat pentru G4Media.ro surse locale. Potrivit acestora, explozia s-ar fi produs la sala mașinilor.

12 persoane, care se aflau pe nava TOGO SEAME, au fost aduse în Tulcea de o navă de salvare a Agenției Române de Salvare a Vieții Omenești pe Mare (ARSVOM). Nava SAR ARES-ARSVOM a fost trimisă în ajutor la nava TOGO SEAME, aflată în Rada Sulina, la care s-a produs explozia, mai spun sursele G4Media.

Revenim cu detalii!

Foto: Agenția Română de Salvare a Vieții Omenești pe Mare, Constanța

Politica