duminică, decembrie 22, 2024

Ultima ora

Sport

Juniorii României au câștigat două medalii de aur și una de argint la Campionatul European de Șah

Reprezentanţii României au câştigat două medalii de aur şi una de argint la Campionatul European de Şah pentru Juniori organizat la Mamaia, transmite Federația Română de Șah.

Maria Anistoroaei a obţinut medalia de aur la categoria FETE 10. Maria are doar 9 ani și este legitimată la clubul CSM Iași 2020 – CS Politehnica Iași.

La OPEN 10, Vladimir Sofronie a cucerit de asemenea aurul, cu 7,5 puncte din 9 posibile.

Policlinica Buna Vestire Craiova

„În 10 ani îl bat pe idolul meu, Magnus Carlsen” a spus Vladimir, la finalul rundei a 9-a. Henry Tudor a câştigat medalia de argint la categoria OPEN 12. Aurul i-a revenit azerului Khagan Ahmad, conform News.ro.

Campionatul European de Şah pentru Juniori a început la Mamaia, în 5 septembrie, la competiţie participând 928 de şahişti de toate vârstele (de la U8 la U18) din 46 de ţări. Printre aceştia, 13 maeştri internaţionali, 61 de meştri FIDE şi 21 de maestre FIDE. România a avut 170 de reprezentanţi la toate categoriile de vârstă. Vlad Ardeleanu, preşedintele Federaţiei Române de Şah, a declarat că şahul ar trebui să devină sport olimpic.

“În lumina declaraţiilor făcute de domnul Mihai Covaliu, preşedintele COSR, susţinem cu tărie ideea ca şahul să devină un sport olimpic. Având în vedere performanţele recente ale jucătorilor noştri la nivel european, suntem mai determinaţi ca niciodată să îndeplinim criteriile necesare pentru a face parte din familia olimpică. Aceasta este o recunoaştere nu doar a talentului şi a dedicării jucătorilor, ci şi a potenţialului enorm pe care şahul îl are ca disciplină care îmbină strategia şi concentrarea, asemenea altor sporturi olimpice. În numele Federaţiei Române de Şah, suntem încrezători că aceasta este direcţia corectă pentru dezvoltarea continuă a şahului în România”, a spus Ardeleanu.

Foto: Facebook/Federația Română de Șah

Politica