Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a anunţat, luni, că şase spitale au fost eliminate din lista investiţiilor susţinute prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) ca urmare a diminuării alocării pentru Componenta 12 „Sănătate” cu 26% (740 milioane de euro), însă vor primi finanţare cu fonduri de la Banca Europeană de Investiţii (BEI), începând din luna octombrie, transmite Agerpres.
„Aş dori să fie clar pentru toată lumea care este situaţia (…) pentru ca toate investiţiile din PNRR să poată să primească finanţare şi să se termine într-un timp cât mai scurt. La data de 3 noiembrie 2021, Consiliul Uniunii Europene a adoptat o decizie de punere în aplicare a grantului pentru România, în valoare de 29,12 miliarde de euro, cu două componente: una este de grant, ceea ce înseamnă fonduri nerambursabile în valoare de 14,23 miliarde de euro şi împrumut, (…) cu o dobândă redusă în valoare de 4,94 miliarde euro.
(…) Comisia Europeană a dispus (n.r. în 2023) ajustarea PNRR, (…) actualizată pentru fiecare stat membru. Deci nu doar România a fost afectată de acest mecanism, prin înlocuirea datelor din previziunile Comisiei din toamna anului 2020 cu rezultatele efective ale PIB şi (…) s-a dispus, pentru România, o diminuare a contribuţiei financiare a UE pentru întreg PNRR de 2,1 miliarde de euro, din zona de granturi”, a explicat Rafila.
Ministrul Rafila a mai spus că diminuările au afectat, pe lângă Ministerul Sănătăţii, şi Ministerul Mediului, Ministerul Transporturilor, Ministerul Energiei, Ministerul de Interne, Ministerul Dezvoltării şi Ministerul Educaţiei.
Obiectivele de investiţii a căror finanţare nu va fi mai asigurată din PNRR, ci prin BEI, sunt: construirea Spitalul de Obstetrică-Ginecologie Buftea şi desfiinţarea construcţiilor existente; construirea unui corp nou pentru Departamentul „Sănătatea mamei şi copilului” din cadrul spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă „Sfântul Apostol Andrei” din Constanţa; construirea de secţii de Obstetrică-Ginecologie la Arad; construirea într-o nouă locaţie a Spitalului de Urgenţă „prof dr Dimitrie Gerota”; construirea Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie şi Boli infecţioase Braşov; şi relocarea Spitalului Judeţean de Urgenţă Alba Iulia.
Întrebat cum au fost revizuită lista, Rafila a spus: „Ca întotdeauna, ca în orice listă, există un clasament (…) Spitalele care au alergat mai încet sunt cele şase (…) Mi se pare o abordare demagogică dacă nu înţelegem că finanţatorul pune nişte condiţii şi nu înţelegem că toate obiectivele trebuie să fie finanţate şi ajungem în zona demagogică şi spunem că Ministerul Sănătăţii a tăiat cu bună ştiinţă fondurile”.
Secretarul de stat Alexandru Rogobete a precizat că toate cele şase unităţi pot continua procedurile de achiziţie pentru proiectul tehnic, pentru construcţie, ceea ce se modifică fiind numai sursa de finanţare, din PNRR în BEI.
„Pentru cei pentru care am semnat deja contractul de finanţare, se va face un act adiţional, în care se menţionează acest lucru şi anume că se schimbă sursa de finanţare”, a mai adăugat Alexandru Rogobete.
Ministrul Alexandru Rafila a subliniat duminică, într-o postare pe pagina sa de Facebook, că niciun obiectiv de investiţii din cele selectate iniţial pentru finanţare prin PNRR nu a fost pierdut sau puse în pericol prin această diminuare de fonduri, având în vedere că există şi finanţarea cu fonduri de la BEI.
„A rămas integrală finanţarea din PNRR pentru proiectele destinate reducerii infecţiilor în spitale, pentru dotarea şi extinderea secţiilor de ATI nou-născuţi, pentru reabilitarea şi dotarea ambulatoriilor de specialitate, pentru construcţia centrelor comunitare integrate. Toate spitalele aprobate pentru finanţare de Ministerul Sănătăţii, indiferent de judeţul sau oraşul în care sunt situate se vor construi, majoritatea cu fonduri din PNRR, şi câteva cu fonduri de la Banca Europeană de Investiţii!”, a scris Rafila, pe Facebook.
Foto: arhivă