Jasmin Kurtic a ajuns la CSU Craiova recent. Mijlocașul a fost adus în Bănie ca o vedetă, ținând cont de faptul că are un CV important. În trecut a evoluat pentru mai multe formații din Serie A și a adunat sute de meciuri în prima divizie italiană. Totuși, mutarea făcută de Mihai Rotaru nu a fost apreciată de toată lumea. Mihăiță Pleșan a spus că jucătorul nu mai are o vârstă potrivită pentru performanță, în timp ce Sorin Cârțu a declarat că „„Băiatul ăsta, de trei etape, am impresia că ne ia la mișto. Fără niciun fel de exagerare. Este o dezamăgire totală. M-am uitat și l-am urmărit în joc, am zis că poate m-am înșelat în primele două etape”.
Declarațiile nu au ajuns la urechile lui Jasmin Kurtic sau, cel puțin, acesta nu s-a arătat deloc afectat. Mijlocașul spune că a rămas surprins de nivelul fotbalului din România și că a ales să meargă la CSU Craiova pentru a-și reveni, din punct de vedere fizic și să joace mai mult.
„Când a fost vorba să-mi caut un club, cel mai important lucru luat în calcul de mine a fost să revin cât mai repede posibil pe teren. În acest moment, sunt plăcut surprins de nivelul din România. Un campionat puternic, în care se regăsesc cluburi bine organizate.
Când am sosit în România, am ajuns la un consens cu antrenorul în ceea ce privește ritmul în care trebuie să mă pregătesc, pentru a primi din ce în ce mai multe minute în fiecare meci. Efectele accidentării încă se resimt, dar am revenit pe teren, ceea ce mă bucură. Acum trebuie doar să muncesc din greu”, a precizat Jasmin Kurtic, într-un interviu acordat celor de la Radio Odeon.