miercuri, noiembrie 27, 2024

Ultima ora

Sport

Șofer drogat, urmărit în trafic de polițiști

În ultimele 24 de ore, polițiștii doljeni au acționat cu aparate radar, etilotest şi drugtest, pe principalele drumuri din județ. Au fost constatate 22 de infracțiuni la regimul siguranței circulației pe drumurile publice, dintre acestea, 11 fiind conducerea fără permis, 3 de conducerea sub influența alcoolui, 2 conducerea sub influența substanțelor psihoactive și 6 pentru alte abateri.

Polițiștii doljeni au întocmit dosare penale. Un tânăr de 22 de ani, din județul Cluj, a fost prins de radar în timp ce conducea, în afara localității Ișalnița, cu viteza de 111 km/h. Acesta nu a oprit la semnalul polițiștilor, a fost urmărit și blocat în trafic. Când a fost testat cu aparatul drug test, rezultatul a fost pozitiv la substanța cannabis.

Un tânăr de 17 ani, din comuna Brădești, a fost prins de polițiști în timp ce conducea un autoturism pe strada Potelu, din municipiul Craiova. Acesta nu avea permis de conducere. Un tânăr de 23 de ani, din Craiova, a fost depistat în timp ce conducea un autoturism pe strada Brestei. Acesta a fost testat cu aparatul drug test, rezultatul fiind pozitiv la substanța amphetamine.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Un bărbat de 30 de ani, din comuna Teasc, a fost depistat de polițiști în timp ce conducea un autoturism, în localitate, fără a poseda permis de conducere. Acesta a refuzat să fie testat cu aparatul etilotest, refuzând și recoltarea de mostre biologice.

Un bărbat de 30 de ani, din comuna Ciupercenii Noi, a fost depistat în municipiul Calafat în timp ce conducea un autoturism având o alcoolemie de 1.08 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, acesta nu posedă permis de conducere, iar autoturismul nu era înmatriculat.

Politica