Programul „Rabla Local” pentru casarea autovehiculelor uzate începe luni, 31 iulie și are alocat un buget de 240 de milioane de lei. Înscrierea persoanelor fizice în cadrul programului se realizează prin intermediul aplicației informatice pusă la dispoziție de către AFM, până pe 31 august 2023, ora 16:30 sau până la epuizarea bugetului alocat fiecărei unități administrativ-teritoriale (UAT).
Potrivit gazetaoltului.ro, la nivelul Oltului, opt primării s-au înscris în acest program, iar bugetul alocat județului este de 1.812.000 lei pentru un număr de 755 de autovehicule uzate după cum urmează:
Caracal – 1.200.000 lei, 500 auto uzate; Redea – 48.000 lei, 20 auto uzate; Vişina – 60.000 lei, 25 auto uzate; Pleşoiu – 120.000 lei – 50 auto uzat; Tia Mare – 96.000 lei, 40 auto uzate; Giuvărăşti – 120.000 lei, 50 auto uzate;Bobiceşti – 48.000 lei, 20 auto uzate; Mărunţei – 120.000, 50 auto uzate.
Instrucțiunile privind înscrierea persoanelor fizice în cadrul Programului privind privind casarea autovehiculelor uzate – Rabla Local sunt detaliate pe site-ul AFM la următorul link: https://www.afm.ro/casare_auto_uzate.php.
Persoanele fizice interesate de acest program pot obține mai multe informații accesând pagina de internet a Administrației Fondului pentru Mediu,www.afm.ro, secțiunea Programe de finanțare, Programul Casarea autovehiculelor uzate.