Bărbat extrem de periculos, căutat cu elicopterul de polițiști

Grosu Claudia

Update: Polițiștii efectuează verificări prin toate mijloacele pentru depistarea bărbatului, acesta fiind surprins de camere de supraveghere, imaginile aflându-se în posesia oamenilor legii încă de ieri.

Update: Politiștii și jandarmii continuă verificările pentru depistarea bărbatului de 52 de ani, bănuit de săvârșirea infracțiunilor de tentativă de omor calificat, violare de domiciliu, răzbunare pentru ajutorul dat justiției, nerespectarea regimului armelor și munițiilor și uz de armă.

Efectivele angrenate în căutarea bărbatului au fost suplimentate cu forțe de ordine din județele limitrofe și municipiul București, fiind utilizate toate mijloacele şi tehnica din dotare.

În continuare zona este supravegheată de un elicopter din cadrul Inspectoratului General de Aviație al Ministerului Afacerilor Interne.

Încă o dată facem apel la cetățeni să apeleze numărul unic de urgență 112, în cazul în care dețin informații utile care sa ne conducă la identificarea bărbatului.

- Advertisement -


În Gorj, starea de alertă este deplină, deoarece polițiștii sunt pe urmele unui individ înarmat și extrem de periculos. Sâmbătă noaptea, 15 iulie, acest individ a împușcat rivalul său în dragoste și, de atunci, a reușit să se ascundă.

Atacatorul este bine cunoscut în Târgu Jiu pentru un trecut întunecat, caracterizat de acte de violență. Cu doar o zi înainte, el a primit o nouă condamnare pentru șantaj, în urma furtului unor sume importante de bani și bijuterii în valoare de aproximativ 100.000 de euro din mai multe locuințe. Autoritățile fac tot posibilul pentru a-l captura.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Gorj a anunţat, sâmbătă, că Poliţia Oraşului Bumbeşti-Jiu a fost sesizată, vineri seară, de un bărbat de 49 de ani despre faptul că un alt bărbat, de 52 de ani, din comuna Dăneşti, a intrat în curtea locuinţei sale din localitatea Turcineşti şi l-a împuşcat în picioare şi abdomen, cu un pistol.

Bărbatul de 49 de ani a fost transportat la spital, pentru îngrijiri medicale de specialitate, el având patru plăgi prin împuşcare, dintre care una în zona abdominală şi trei în zona picioarelor.

Poliţiştii şi jandarmii au fost mobilizaţi în teren şi efectuează cercetări pentru depistarea bărbatului şi stabilirea împrejurărilor în care s-a produs evenimentul. A fost întocmit dosar penal, cercetările fiind efectuate de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de omor”, a transmis IPJ Gorj.

Petre Stăncioi este căutat în tot Gorjul cu elicopterul. La sol sunt agenți de poliție veniți și din județele învecinate, dar și ofițeri de la București. Aproape de miezul nopții, individul în vârstă de 52 de ani l-a împușcat pe actualul soț al fostei sale neveste și a dispărut. Autoritățile îl căutau încă de vineri de la prânz pentru a-l încarcera pentru șantaj.

Rivalul lui Stăncioi are 49 de ani și a fost dus de urgență la spital, unde a fost operat. ”Pacientul prezenta multiple plăgi prin împușcare, starea lui de sănătate fiind gravă, medicii au intervenit chirurgical pentru a-i salva viața„, a declarat Mihaela Țicleanu, purtător de cuvânt SJU Târgu Jiu.

Înainte de episodul violent, în loc să se predea, Stăncioi a mers la o rudă, de unde a furat 3.000 de euro. Autoritățile îl știu de la începutul anilor 2000, când a incendiat mașinile și casele unor polițiști din Târgu Jiu care au încercat să îl ancheteze.

Prin 2015 a spart vilele unor avocați și oameni de afaceri de unde a furat bani și bijuterii în valoare de 100.000 de euro. A fost prins, plasat în arest la domiciliu, doar că după 3 săptămâni a fugit.

Acum este înarmat și este considerat extrem de periculos. Poliția a mobilizat forțe impresionante, după ce mai multe persoane au anunțat că l-au văzut în diverse locuri. ”Rugăm cetățenii care îl văd pe bărbatul căutat să nu intervină și să apeleze de îndată 112„, a declarat Ionela Popescu, purtător de cuvânt IPJ Gorj. Petre Stăncioi a fost dat în urmărire generală și în consemn la frontieră. 

author avatar
Grosu Claudia
Distribuie acest articol