Joi este cea mai caldă zi din an, cu maxime care vor atinge +41 C în Oltenia, +40 C în Muntenia și +39 C în Moldova și Dobrogea.
Datele ANM arată că, la ora 0 erau aproape peste tot mai mult de 20 de grade, cu valori foarte ridicate la Timișoara (+29) și Roșiorii de Vede (+28 C).
Joi, la ora 7, temperaturile erau cuprinse între 14 C la Miercurea Ciuc și +24 C la Sulina și Sf Gheorghe – Deltă, scrie hotnews.ro
Joi vor fi peste 35 C în toate regiunile, cu maxime de 40 – 41 C, mai ales în lunca Dunării. Cel mai puțin cald va fi în Maramureș, cu maxime între 26 și 29 C.
Și vineri va fi foarte cald, cu maxime de +38 C în Muntenia, 37 C în Dobrogea și +36 C în Oltenia. În vestul țării nu va fi așa de cald, cu maxime între 25 și 31 C. Minimele dimineții la nivel național vor fi între 14 și 24 C.
Și sâmbătă va fi foarte cald, cu minime nocturne cuprinse între 10 grade în Ardeal și 22 C în Dobrogea. Maximele zilei vor atinge 37 C în Dobrogea, Oltenia și Muntenia. În Banat, maximele vor ajunge la +35 C, iar în Transilvania, la +32 C.
Reamintim că, ANM a emis miercuri un cod galben de caniculă, valabil de joi13 și până duminică, 16 iulie.
”Valul de căldură se va extinde și va intensifica în cea mai mare parte a țării, iar vineri, sâmbătă și duminică (14, 15 și 16 iulie) va persista îndeosebi în regiunile sudice. Disconfortul termic se va accentua, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime se vor situa între 35 și 37 de grade, iar în după-amiaza zilei de joi (13 iulie) în sudul Câmpiei Române și sudul Banatului se vor atinge valori în general de 38…40 de grade. Nopțile vor fi tropicale, cu temperaturi minime de 18…22 de grade”, spun meteorologii.