Regimul termic va continua să rămână unul alternant la nivel naţional, în următoarea perioadă, iar valorile termice în scădere vor fi urmate de temperaturi ridicate, de până la 34 de grade în zona Banatului, în timp ce aversele torenţiale îşi fac simţită prezenţa în majoritatea regiunilor de la jumătatea acestei săptămâni, arată prognoza de specialitate, valabilă pentru intervalul 19 iunie – 2 iulie, publicată de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), relatează Agerpres.
În Oltenia, în prima săptămână de prognoză, vremea se va încălzi, iar spre finalul acesteia media maximelor termice va fi de 30 – 32 de grade şi a minimelor de 16 – 18 grade. În cea de-a doua săptămână, temperaturile maxime vor avea o medie de 27 – 30 de grade, iar minimele de 14 – 16 grade. Probabilitatea de averse va fi mai ridicată între 24 şi 29 iunie.
La munte, vremea se va încălzi până în jurul datei de 23 iunie, când media maximelor termice va fi de 20 – 22 de grade, iar a minimelor de 11 – 14 grade. În următoarele patru zile, temperaturile vor scădea cu până la cinci grade, apoi nu se vor mai modifica semnificativ. Averse se vor semnala în fiecare zi, mai frecvente şi mai intense între 24 şi 29 iunie.