Eugen Neagoe nu a fost deloc mulțumit de punctul scos pe terenul celor de la CFR Cluj. Antrenorul formației din Bănie consideră că elevii lui meritau victoria, după cum a decurs jocul. Acesta recunoaște că nu a fost anul celor de la CSU Craiova, dar își dorește să urce cât mai mult în clasament, ținând cont de faptul că au mai rămas 3 meciuri de disputat și 9 puncte în joc.
„Sunt dezamăgit de rezultat. Cred că meritam cele 3 puncte. Repriza a doua a fost mult mai bună pentru noi, am avut vreo 4 ocazii mari de a marca. La noi din ultimele 4 jocuri cel mai bun fotbalist de pe teren a fost portarul echipei adverse. Ăsta este fotbalul. I-am dominat, cred că am avut și posesie mai bună. Până la urmă contează rezultatul. Și cu FCSB am dominat partida. Nu este anul nostru din câte se pare. Meritam să câștigăm. Ne dorim să urcăm în clasament, mai sunt 3 jocuri”, a declarat Neagoe.
Nu doar clujenii au fost nemulțumiți de arbitraj. Neagoe l-a certat și el pe Radu Petrescu, după ce centralul i-a arătat cartonașul roșu lui Andrei Ivan și și-a modificat, ulterior, decizia. Tehnicianul de la CSU Craiova a recunoscut că acea fază l-a speriat destul de tare.
„Le-am spus jucătorilor să ridice capul, noi suntem de vină că nu am bătut. Eu cred că ar trebui să fiu și mai supărat. Nu poți să faci așa să ne sperii să-i dai roșu lui Andrei Ivan. Același arbitru i-a dat roșu și lui Baiaram la partida cu Rapid și la fel l-a anulat. Mai ușor, că avem și probleme cu inima. Noi nu am mai făcut scandal o săptămână că trebuia să primească Compagno roșu în minutul 30. Stai, lasă-ne să jucăm și noi că de asta am venit până la Cluj, să ne testăm și noi valoarea”, a mai spus antrenorul.
Foto: Captură Digi Sport







