Adrian Mititelu spunea că își dorește ca FCU Craiova să ajungă în cupele europene. Omul de afaceri vrea chiar să joace un meci de baraj cu CSU Craiova, pentru a da o dublă lovitură. Totuși, pentru acest lucru trebuie să ocupe un loc de baraj, în play-out, dar și să își învingă adversarii principali, de la Petrolul.
Gicu Grozav s-a arătat încrezător și speră că Petrolul poate ajunge din nou în competițiile europene, după victoria cu FCU Craiova. Atacantul vrea, totuși, să rămână cu picioarele pe pământ și să ia fiecare meci în parte.
„A fost o săptămână grea. Acest virus ne-a afectat pe mulți dintre noi, dar ne-am concentrat bine, am muncit cât am putut și am venit în această seară după un drum lung și am luat cele trei puncte. Mergem acasă bucuroși. Într-adevăr, știam ce ne așteaptă la Craiova. E o echipă bună căreia îi place să țină de posesie. Am continuat să ne apărăm bine și am luat cele trei puncte.
Suntem pe primul loc, dar mai sunt meciuri de disputat. Ne așteaptă meciuri grele, rămânem cu picioarele pe pământ. După terminarea play-out-ului vedem unde ne vom clasa și vedem ce avem de făcut în continuare. Cum am spus, știam că va fi un meci greu, mai ales că joacă acasă Craiova. Ne-am pregătit bine. Drept dovadă, se și vede. Am luat punctele și mergem la Ploiești fericiți.
Când lucrurile sunt bine din punct de vedere financiar și sportiv lucrurile încep să se vadă. Ne bucură, rămânem concentrați. Ne pregătim bine și la următorul meci să fim sută la sută. Și pentru mine ar însemna ceva frumos. Am mai jucat cu Petrolul în cupele europene. Pentru asta ne luptăm, dar cum am spus la început, rămânem cu picioarele pe pământ și la final vom vedea ce se va întâmpla”, a spus Gicu Grozav la finalul partidei.
FCU Craiova ar mai avea o șansă să ajungă în cupele europene, chiar și fără să treacă de cei de la Petrolul, dacă se va ajunge la o astfel de dispută. Oltenii încă sunt angrenați în Cupa României, competiție ce poate asigura prezența în Conference League, dacă este câștigată.