Polițiștii olteni au dat peste 80 de amenzi

Grosu Claudia
3 Min Read

Vineri, 31 martie 2023, în intervalul orar 19:00-23:00, în municipiul Caracal a fost organizată o razie, cu efective mărite, pentru creșterea gradului de siguranță rutieră. În cadrul acțiunii, au fost angrenați 24 de polițiști rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt.

Acțiunea a vizat depistarea conducătorilor auto care nu respectă normele privind circulația pe drumurile publice, acționându-se cu preponderență pentru depistarea conducătorilor auto care conduc sub influența alcoolului sau a altor substanțe sau a celor care nu respectă regimului legal de viteză.

Pentru abaterile constatate, polițiștii au aplicat 86 de amenzi, în valoare totală de peste 22.000 de lei, conform Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Ca măsură complementară a abaterilor constatate, polițiștii au reținut 8 permise de conducere și 2 certificate de înmatriculare.

„În cadrul acțiunii, polițiștii au identificat pe Drumul Național 64, în localitatea Văleni, un conducător auto care a efectuat manevra de depășire în zona de acțiune a indicatorului „Depășirea interzisă”, fiind înregistrat de aparatul radar și cu viteza de 185 de km/h, pe un sector de drum cu limita maximă de viteză de 90 de km/h.

Autoturismul a fost oprit, iar la volanul acestuia a fost identificat un bărbat, în vârstă de 33 de ani, din comuna Cilieni, județul Olt.

Bărbatul a fost sancționat contravențional, cu amendă în valoare de 2.175 de lei, iar, ca măsură complementară, polițiștii i-au reținut permisul de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 180 de zile, fiindu-i eliberată o dovadă înlocuitoare a acestuia, fără drept de circulație.

Ulterior, în jurul orei 20:20, polițiștii au oprit pentru control, pe strada 1 Decembrie 1918 din municipiul Caracal, un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 48 de ani, din municipiul Râmnicu Sărat, județul Buzău.

Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat o valoare de 0,71 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la Spitalul Municipal Caracal pentru prelevarea de mostre biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

Pe numele bărbatului, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe. Astfel de activități vor continua și în perioada următoare pentru prevenirea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere și creșterea gradului de disciplină rutieră”, potrivit IPJ Olt.

Distribuie acest articol