Un bărbat de 41 de ani din slatina s-a ales cu o amendă de 30.000 lei după ce a aruncat mai mulți saci cu deșeuri periculoase într-o pădure de lângă Slatina. Polițiștii l-au prins pe bărbat în urma unor imagini apărute în spațiul public.
„La data de 16 martie a.c., polițiștii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că o persoană ar fi aruncat în cursul zilei de 15 martie a.c. mai mulți saci ce conțineau deșeuri într-o pădure situată în extravilanul municipiului Slatina.
Polițiștii Biroului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase împreună cu comisarii din cadrul Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Olt au efectuat, la data de 20 martie a.c., un control pentru verificarea aspectelor sesizate, ocazie cu care au fost identificate atât zona, cât și deșeurile inerte ce erau depozitate în saci, pe terenul situat în extravilanul municipiului Slatina.
În urma verificărilor efectuate, cu sprijinul Poliției Locale Slatina, polițiștii au identificat persoana în cauză, respectiv un bărbat, în vârstă de 41 de ani, din municipiul Slatina, județul Olt.
Bărbatul a fost sancționat contravențional de polițiștii Biroului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase, cu amendă în valoare de 30.000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 92/2001 privind regimul deșeurilor.
Totodată, ca măsuri complementare, s-au impus în sarcina și pe cheltuiala contravenientului ridicarea deșeurilor depozitate în alte zone decât cele autorizate, curățarea terenului, precum și eliminarea acestora, conform legislației în vigoare”, – IPJ Olt.