vineri, decembrie 27, 2024

Ultima ora

Sport

„Niciodată respectați”. Dascălii au ieșit în stradă

Peste 300 de profesori și angajați ai unităților de învățământ din Craiova au protestat joi, pentru o oră, în fața Prefecturii Dolj. Principala dorință a sindicaliștilor este creșterea salariilor pentru personalul nedidactic și auxiliar din unitățile de învățământ.

Potrivit acestora, mulți angajați, precum femeile de serviciu ori munictorii calificați, au salarii de până în 2000 lei. În plus, mai afirmă sindicaliștii din învățământ, personalul auxiliar nu a mai beneficiat de majorări salariale de 4 ani. Astfel că cer soluții pentru creșterea veniturilor acestei categorii de angajați.

“Prima și cea mai importantă revendicare este referitoare la legea 153, care nu se aplică pentru personalul nedidactic din învățîmânt. Cred că ar mai trebui în jur de 8%, pe medie, pentru personalul nedidactic, astfel încât acesta să ajungă pe grilă la maxim. Personalului axuliar nu i-a mai crescut salariul de aproximativ 4 ani”, a spus Bogdan Manea, președinte al Uniunii Sindicatelor Independente din Învățământ (USII) Dolj.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Liderul de sindicat a mai menționat o problemă legată de salariile directorilor din unitățile de învățământ. Sindicaliștii sunt nemulțumiți și de faptul că sunt mulți directori de școli care au salarii mai mici decât angajații.

“Acești oameni, directori, inspectori, salariile lor nu au mai crescut de foarte mult timp. Iar directorii au salarii mai mici decât oameni cu aceiași vechime, cu același grad, din școala respectivă. Dacă un manager de școală poate să aibă slariu mai mic decât subordonații lui, atunci eu nu am ce sa mai adaug”, a mai spus liderul USSI, Bogdan Manea.

Sporurile neexistente în sistemul de învățămândt au fost și ele menționate de liderul de sindicat. Bogdan Manea subliniază faptul că programele realizate pe fonduri europene nu aduc nici un ban profesorilor.

“În învățământ, sporurile de condiții periculoase nu se acordă. O parte dintre aceste sporuri Ministerul le aplică, dar în teritoriu nu ajung. Avem școli unde există astfel de condiții și deocamdată ele nu se aplică. În multele programe apărute pe fonduri europene, cei care se ocupă de implimenentarea acestora, din școli, profesori, directori, diriginți, nu primesc niciun ban pe aceste fonduri”, a completat Bogdan Manea.

ccb5bc17 8f02 4e68 88f3 abb58a11bdb3
Protestatari din învățământ, în Piața Mihai Viteazul din Craiova

De la protestul de joi nu au lipsit nici sindicate universitare, precum Alma Mater, dar și cadre debutante din învățământul craiovean. Printre acestea s-au regăsit și tinere eudcatoare care s-au plâns de salarii și de faptul că n au putut primi un post în oraș nici cu nota maximă la titularizare.

“Protestăm pentru salariile mici ale personalului didactic și nedidactic. Unele salarii sunt de chiar 1800 de lei. Eu sunt educatoare, am un salariu destul de mic deși am luat 10 la titularizare. Nu am un post în oraș, în Craiova. Fiindcă sunt debutantă, salariul meu este de 2900 de lei”, a spus o tânără educatoare debutantă.

“Nu vrem pensii speciale, vrem salarii normale,”Mereu sacrificați, niciodată respectați”, au fost câteva dintre mesajele afișate pe parcursul protestului de către participanți.

Politica