luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Olt. 4 trenuri de călători, întârziate din cauza defectării unui tren privat de marfă

CFR Călători a anunţat că 4 trenuri de călători au staționat temporar în gările Jianca și Caracal, din cauza defectării unui tren privat de marfă, între stațiile Caracal și Grăzăvești.

Este vorba de: IR 1824 Deva – București Nord, IR 1823 București Nord – Deva, IR 9392 Craiova–Caracal și IR 11611 București Nord–Craiova.

”Compania Națională de Căi Ferate CFR SA vă informează că 4 trenuri de călători – IR 1824, IR 1823, R 9392 și IR 11611 – au staționat temporar în gările Jianca și Caracal, din cauza defectării unui tren privat de marfă, între stațiile Caracal și Grăzăvești, pe firul II, firul I fiind închis pentru lucrări programate”, se arată în comunicatul CFR.

Policlinica Buna Vestire Craiova

După retragerea din linie curentă a trenului de marfă defect, circulația feroviară a fost reluată pe firul II, cele 4 trenuri de călători urmând să ajungă la stațiile de destinație cu întârzieri cuprinse între 30 și 70 de minute.

”Compania Naţională de Căi Ferate CFR S.A. adresează scuze călătorilor pentru întârzierile care se vor înregistra în circulația trenurilor pe raza Regionalei CF Craiova, din cauza defecțiunii la trenul privat de marfă, și îi asigură că personalul feroviar a luat toate măsurile instrucționale necesare pentru reluarea circulației feroviare în cel mai scurt timp”, se mai arată în comunicat.

Politica