marți, decembrie 24, 2024

Ultima ora

Sport

Mehedinți. Clădirea fostului cămin studențesc, reabilitată

Clădirea fostului cămin studențesc va fi reabilitată printr-un contract de finanțare prin PNRR, a anunțat Consiliul Județean Mehedinți.

”Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a semnat marți, la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, în prezența ministrului Czeke Attila, un nou contract de finanțare pentru Consiliul Județean Mehedinți, fiind vorba despre proiectul “Renovare energetică a clădirilor publice – Pavilion administrativ”, prin care se va renova în vederea scăderii consumurilor de energie pentru căldură și apă caldă clădirea fostului cămin studențesc din strada I.C Brătianu”, spun reprezentanții instituției.

Valoarea totală a contractului este de 12.454.135 lei și este finanțat prin PNRR – Componenta 5 – Valul Renovării, Operațiunea Renovare energetică moderată a clădirilor publice – Autorități locale, Apel de proiecte gestionat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.

Policlinica Buna Vestire Craiova

În cadrul proiectului, se vor reface fațadele imobilului construit în urmă cu 45 de ani, se vor reface finisajele, se va înlocui tâmplăria, se va înlocui rețeaua de distribuție a agentului termic și se va reface rețeaua de distribuție a apei calde menajere.

“Am decis să renovăm această clădire pentru că ne dorim să o valorificăm și să devină sediul instituțiilor subordonate Consiliului Județean Mehedinți: Direcția Geoparc, DGASPC, CJRAE și Direcția Publică Comunitară Județeană de Evidență a Persoanelor Mehedinți”, a transmis președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu.

Politica