luni, noiembrie 25, 2024

Ultima ora

Sport

Vâlcea. Șoferi drogați, în zona Horezu

Doi șoferi au fost depistați weekend-ul trecut de polițiștii vâlceni în timp ce conduceau în voie pe străzile din județ, după ce au consumat substanțe interzise.

Primul dintre aceștia a fost oprit de oamenii legii în localitatea Măldărești, aproape de Horezu.

„În urma testării cu aparatul drugtest, acesta a indicat prezența substanțelor psihoactive T2B -OPI (opium), motiv pentru care a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de mostre biologice, în vederea stabilirii substanțelor psihotrope în organism. A fost întocmit dosar penal, în care se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe”, au spus polițiștii.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Cel de-al doilea șofer (din Vaideeni) a fost prins în jurul orei 20.30, de polițiștii rutieri din cadrul Formațiunii Rutiere Horezu. El conducea un autovehicul în localitatea Horezu, sub influența unor substanțe psihoactive.

„În urma testării cu aparatul drugtest, acesta a indicat prezența substanțelor psihoactive T1B -THC (cannabis), motiv pentru care a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de mostre biologice, în vederea stabilirii substanțelor psihotrope în organism. A fost întocmit dosar penal, în care se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe”, au adăugat oamenii legii.

Pe parcursul weekend-ului trecut, polițiștii vâlceni au aplicat peste 830 de amenzi și au întocmit 7 dosare penale. În total, sancțiunile au depășit 260 mii lei.

Politica