duminică, noiembrie 24, 2024

Ultima ora

Sport

Craiova. Două fete au dispărut din Centrul de Primire Minori

Două minore, în vârstă de 15 și 16 ani, sunt căutate de polițiștii doljeni după ce au plecat voluntar din Centrul de Primire Minori, din municipiul Craiova, unde erau cazate şi nu au mai revenit.

”La data de 19 februarie a.c., ora 21.30, polițiștii Secției 1 Poliție Craiova au fost sesizați de un asistent din cadrul D.G.A.S.P.C Dolj, cu privire la faptul că, minorele CĂRĂMIDAR SORINA de 15 ani, din localitatea Brateiu, județul Sibiu şi HURJUI TIMEEA de 16 ani, din municipiul Craiova, au plecat voluntar din Centrul de Primire Minori, din municipiul Craiova, unde erau cazate şi nu au mai revenit”, potrivit IPJ Dolj.

Semnalmente Cărămidar Sorina: înălţime 1,60 m, greutate 60 de kg, ochii negri, părul negru, lung prezintă tăieturi pe ambele antebraţe şi un tatuaj la încheietura mâinii stângi, reprezentând o coroană de spini. În momentul plecării era îmbrăcată cu bluză de trening de culoarea negru cu roşu, colanţi de culoare roşu cu alb, pantofi sport culoare neagră.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Semnalmente Hurjui Timeea: înălţime 1,60 m, greutate 55 de kg, ochii negri, părul negru., iar pe partea exterioară a mâinii stângi are un tatuaj cu chip bărbătesc şi numele „Alex”. În momentul plecării era îmbrăcată cu halat mov, tricou alb, colanţi negri, iar în picioare purta papuci de casă, de culoare mov.

Persoanele care dețin informații utile cu privire la minorele dispărute sunt rugate să apeleze numărul unic de urgență 112 sau să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție.

Politica