duminică, noiembrie 24, 2024

Ultima ora

Sport

Un bărbat deghizat în măicuță a fost prins la cerșit

Bărbatul deghizat în măicuță, prins în trecut cerșind în același fel și în București, a fost prins la finalul săptămânii trecute la Bacău.

Poliția Locală a municipiului Bacău a anunțat că individul deghizat în măicuță a fost depistat vineri dimineață în zona Bisericii „Sfântul Nicolae” din Municipiul Bacău. O patrulă de ordine publică a Poliției Locale l-a interceptat în timp ce apela la mila publicului. Acesta a fost condus la Sediul Poliției Locale, unde a fost legitimat, și s-a constatat că se numește B.I., în vârstă de 30 de ani, și domiciliază în județul Bacău.

Bărbatul a fost sancționat contravențional cu suma de 500 lei conform prevederilor Legii 61/1991 republicată.

Policlinica Buna Vestire Craiova

În 2000, aceeași persoană a fost prinsă la cerșit în București, în zona bisericii Sf. Anton din centrul Capitalei. Îmbrăcat în haine de măicuță, el cerea bani mimând că nu avea o mână, pe care de fapt o ținea pe sub haină, strâns pe lângă corp, scrie digi24.ro

„Masca de protecţie îi acoperă aproape toată faţa. Oftează şi cere bani enoriaşilor din biserică. „Bogdaproste, e pentru mânăstire”, suspină călugărița. Apoi, cu pași repezi, se îndreaptă spre ieșire. Ca să nu creeze suspiciuni, măicuța se oprește câteva clipe pe scările lăcașului de cult și, în semn de mulțumire pentru mila primită, începe să-i miruiască pe credincioși”, scria atunci Poliția Locală din București pe Facebook.

Dus la sediul Poliției Locale, el le-a declarat polițiștilor locali că este mai profitabil să cerșească deghizat în femeie, mai ales când simulează și un handicap: „Ca bărbat, lumea te trimite la muncă. Îți mai trage și un pumn în cap”.

Foto: Poliția Locală a Municipiului Bacău

Politica