sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Un român a fraudat statul american cu 5 milioane de dolari. A pus la punct o întreagă rețea

Un român a fost arestat în San Diego pentru o fraudă de 5 milioane de dolari și a avut peste 200 de complici în California și România. Constantin „Bibi” Sandu a fost prins de agenți la Imperial Beach, un punct de trecere a frontierei spre Mexic.

Bărbatul arestat este acuzat că a organizat o schemă de fraudă privind prestații de asigurări de șomaj din California, menite să ajute lucrătorii afectați de pandemie. Suma totală pentru care este acuzat se ridică la 5 milioane de dolari, scrie gândul.ro

Potrivit unui comunicat al Departamentului de Justiție al SUA, Sandu a conspirat cu 214 conspiratori români nenumiți din California și România pentru a obține în mod fraudulos milioane de dolari în prestații de asigurări de șomaj din California. Pentru a obține banii au creat documente, conturi și companii false, au depus cereri false la Departamentul de Dezvoltare Economică din California , care administra indemnizațiile de șomaj pentru stat.

Policlinica Buna Vestire Craiova

„Conform plângerii, acest inculpat a prezidat o vastă rețea de fraudatori internaționali pentru a exploata un program menit să ajute lucrătorii din California care se luptă să supraviețuiască pandemiei”, a declarat procurorul american Randy Grossman.

„Pandemia se poate termina, dar încă investigăm agresiv acuzațiile de fraudă de ajutor COVID. Presupusa schemă în acest caz a deturnat milioane de dolari de la cei care aveau cu adevărat nevoie de ea”, se arată în comunicatul citat.

Sandu a fost arestat de FBI San Diego la 1 martie 2023, la stația de patrulare a frontierei Imperial Beach.

El este acuzat că începând din toamna anului 2020 și până la sfârșitul verii din 2022, alături de sute de complici, au reușit să obțină cele mai mari beneficii posibile prin utilizarea selecțiilor frauduloase, facturilor de utilități frauduloase și declarațiilor de câștig frauduloase, carduri frauduloase de asigurări de sănătate și companii care nu există.

Politica