Românii care nu își asigură locuința împotriva dezastrelor ar putea să platească impozite mai mari, dacă un proiect de lege în acest sens va fi adoptat de Parlament. În prezent, doar unul din 5 proprietari are încheiată o poliță de asigurare obligatorie a locuinţei.
Inițiatorii proiectului, doi deputați liberali, propun că aplicarea amenzilor să revină Ministerului de Interne, care ar urma să primească de la Prefectură lista cu cei care nu și-au asigurat casele împotriva dezastrelor, scrie europafm.ro
„Am decis să luăm responsabilitatea sancționării de la primari pentru că este clar că primarii nu vor să-și pună electoratul propriu din comunitate în cap și nu vor să aplice absolut nicio amendă pentru neîncheierea asigurărilor obligatorii și să mutăm această responsabilitate a sancționării la Ministerul de Interne”, a declarat deputatul PNL Alexandru Kocsis.
Inițiatorii mai propun și acordarea unei reduceri a impozitelor pentru persoanele care încheie o asigurare facultativă, întrucât încheierea unei asigurări facultative implică în mod obligatoriu şi încheierea unei asigurări obligatorii.
„Degradările care survin la o locuință în urma unui cutremur, în urma unor inundații nu pot fi asigurate de o primă de asigurare de 10.000 euro sau de 20.000 euro pentru că acestea sunt primele de asigurare pentru locuințele de tip B și A astăzi pe asigurarea obligatorie. Așa că am zis să stimulăm puțin și încheierea de asigurări facultative pentru locuințe și cei care sunt dispuși să-și încheie o asigurare facultativă pentru locuință să beneficieze de o reducere de 10% a impozitului pe locuință.”