Nicolo Napoli are mari probleme în alcătuirea primului 11 pentru meciul cu FC Botoșani, dar în mod special în alegerea jucătorilor pentru atac. Aurelian Chițu s-a accidentat în partida de la Ploiești cu Chindia. Potrivit ProSport Pepe Bauza va lipsi și el. Incertitudini sunt și în ceea ce îi privește pe Achim, Bahassa și Baeten.
Bahassa, Bauza și Baeten sunt tridentul care sperie orice echipă din Liga 1, în timp ce Aurelian Cițu a început să dea un randament din ce în ce mai bun e poziția de vârf fals. Dacă toți cei 4 vor fi indisponibili, misiunea celor de la FCU Craiova o să fie foarte dificilă contra celor de la FC Botoșani.
Nicolo Napoli se vede obligat să câștige meciul, pentru a păstra o distanță decentă față de Sepsi și chiar să se apropie de la un singur punct, dacă formația din Sfântu Gheorghe se va încurca. Adrian Mititelu așteaptă încă un verdict pozitiv în ceea ce privește rejucarea meciului dintre olteni și elevii lui Cristiano Bergodi.
Comisia de Recurs a stabilit, joi, un nou termen. Data de 7 martie a fost aleasă pentru judecarea cazului Sepsi – FCU Craiova. Mititelu se aștepta ca șeful de la Sepsi să meargă în fața Comisiei și să ceară rejucarea. Patronul de la FCU Craiova spune că nu s-a întâmplat așa ceva.
„Din păcate, domnul Dioszegi nu s-a ținut de cuvânt. Aseară, a fost de acord să jucăm meciul, numai așa pentru impresia artistică. Și-a schimbat, nu mai vor să jucăm meciul, nu vor. Deși sunt o echipă de fotbal foarte bună, foarte valoroasă, nu vor fotbal, vor să câștige puncte la Comisii. Nu știu de ce se tem. Noi, la ora asta, avem 4-5 titulari indisponibili. Suntem o echipă foarte vulnerabilă. Dar dacă ei, comunitatea maghiară, oameni deosebiți, oameni harnici ai patriei noastre, au făcut o echipă de fotbal care nu vrea să joace fotbal, vor să câștige pe la Comisii, ceea ce nu este onorant. Noi nu suntem atât de bogați ca ei, nu suntem atât de sprijiniți ca ei, dar noi avem bărbăție și vrem să jucăm fotbal. Ei nu vor, ei vor 3-0, le place 3-0. Nu îl mai sun pentru că nu are rost. Ce să îl mai sunt dacă au dat bir cu fugiții și una au zis aseară… Deci, cu siguranță, domnul Dioszegi și cei de la Sepsi sunt buni români. Nu sunt cu nimic diferiți de români în general. Deci, au făcut-o românește”, a spus Adrian Mititelu, după ședința Comisiei de Recurs, conform ProSport.







