duminică, noiembrie 24, 2024

Ultima ora

Sport

FCU Craiova a mai renunțat la un jucător important

Încă un fotbalist pleacă de la FCU Craiova. Este vorba despre Gabi Iancu. Clubul din Bănie a anunțat faptul că atacantul nu va mai continua sub comanda lui Nicolo Napoli. Antrenorul îi cere un atacant lui Adrian Mititelu, încă din luna decembrie. Patronul echipei nu doar că nu i-a adus întăriri în ofensivă, dar renunță și la jucătorii ce pot evolua pe poziția de vârf.

„Gabriel Iancu și Fotbal Club Universitatea 1948 au ajuns la un acord privind încetarea contractului. Clubul îi mulțumește lui Gabi pentru tot efortul depus în prima parte a sezonului și îi urează mult succes în următoarea provocare”, este comunicatul clubului.

Nicolo Napoli îi mai are la dispoziție pe Ganea, Blănuță și Jibril, ultimii doi fiind considerați de antrenor numai buni pentru echipa a doua a Craiovei.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica