40 de localități din trei județe ale Olteniei vor avea trasee cicloturistice, parte a celebrei rute EuroVelo 6, proiectul fiind implementat cu bani europeni. Este vorba despre județele traversate de Dunăre: Dolj, Mehedinți și Olt.
Pentru obținerea finanțării europene, administrațiile celor trei județe au pus bazele unui parteneriat, al cărui lider este Consiliul Județean (CJ) Dolj. Reprezentanții administrației doljene anunță acum că s-a obținut finanțarea nerambursabilă pentru proiectul cu valoarea totală de 35 de milioane de euro, inclusiv TVA, care vizează amenajarea unei secțiuni de aproape 360 de kilometri din ruta cicloturistică de rang european EuroVelo 6. „Demarăm o nouă investiție care vine să răspundă priorităților stabilite prin Strategia de Turism a Județului Dolj, recent elaborată. Prin acest proiect, vom asigura amenajarea unui traseu cicloturistic care pornește din Drobeta-Turnu Severin și ajunge la limita dintre Olt și Teleorman, desfășurându-se de-a lungul Dunării, pe o lungime totală de 356 de kilometri, dintre care 176 în județul nostru. Reușim, pe de o parte, să creăm un culoar sigur pentru bicicliști, itinerarul fiind conceput astfel încât să evite pe cât posibil drumurile aglomerate și să pună în valoare, în schimb, cât mai mult cadrul natural spectaculos din Lunca Dunării. Pe de altă parte, le oferim turiștilor posibilitatea de a străbate o rută pe parcursul căreia vor regăsi numeroase obiective atractive, dacă ar fi să amintim doar Palatul «Marincu» din Calafat și Portul Cultural Cetate, rezervații și arii protejate de interes comunitar precum Pădurea Zăval, Lacul Bistreț sau Confluența Jiu – Dunăre, dar și Cetatea Medievală a Severinului ori Cetatea Romano-Bizantină Sucidava. Importanța proiectului nostru este dată și de faptul că el abordează, în vederea amenajării, o secțiune din ruta de rang european EuroVelo 6 Atlantic – Marea Neagră. Contribuim astfel la onorarea unui angajament al României în domeniul cicloturismului și folosim, în același timp, avantajul marketingului consistent de care acest traseu se bucură, de peste două decenii, la nivel internațional“, a declarat președintele Consiliului Județean Dolj, Cosmin Vasile.Proiectul „Traseu EuroVelo 6 Mehedinți – Dolj – Olt“ a fost depus și aprobat în cadrul Componentei 11 – Turism și Cultură din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), clasându-se pe poziția a doua în urma evaluării propunerilor înaintate de 27 de consilii județene și parteneri ai acestora. Itinerarul asigură accesul la 5 obiective selectate pentru finanțare prin investiția „Promovarea a 12 rute turistice/culturale“ din PNRR, precum și la 6 puncte de trecere a frontierei, după cum transmit reprezentanții CJ Dolj.
În județul Dolj, traseul propus străbate 19 localități: Cetate, Maglavit, Calafat, Ciupercenii Noi, Desa, Poiana Mare, Piscu Vechi, Ghidici, Rast, Negoi, Catane, Bistreț, Cârna, Măceșu de Jos, Gighera, Ostroveni, Bechet, Călărași și Dăbuleni.
În județul Mehedinți traseul trece prin: municipiile Drobeta Turnu Severin și Orșova, comunele Salcia, Vrata, Gârla Mare, Pristol, Gruia, Gogoșu, Burila Mare, Devesel, Hinova, Șimian, Eșelnița, Dubova și Șvinița.
Județul Olt va avea piste în: Orașul Corabia, comunele Ianca, Grojdibodu, Gura Padinii, Orlea, Gârcov.
EuroVelo 6 sau EV6, cunoscută și sub numele de „Euro-velo-ruta fluviilor” sau „Pista ciclabilă europeană a fluviilor”, este o rută ciclabilă de tip EuroVelo în lungime de 3.653 km care leagă Nantes de București, și, prin extensie Saint-Nazaire de Constanța. Este cea mai celebra rută ciclabilă europeană, traversând Europa de la vest la est, de la Oceanul Atlantic la Marea Neagră și trecând prin nouă țări, potrivit Wikipedia.ro.Mai exact, traseul începe din Franța de la Oceanul Atlantic, trece prin Elveția, ajunge în Germania. De aici urmează cursul Dunării până la vărsarea ei în Delta la Sulina. Pe drum se pot descoperi cele mai încântătoare orașe riverane și sate cu numeroase situri din Patrimoniul UNESCO. Vorbim de o mare parte din Franța, Germania, Elveția, Austria dar și România, în care este inclusă și Delta Dunării. În Franța se poate admira Valea Loirei, cu minunatele castele ale nobilimii franceze. În Austria se poate vizita Mănăstirea benedictină din Melk, unul din cele mai cunoscute situri monastice din lume. În plus, traseul are parte și de capitale precum Viena, Bratislava, Budapesta, sau Belgrad.