Sărbătorile nu au fost unele foarte liniștite pentru pompierii olteni. Aceștia au fost nevoiți să intervină în perioada Crăciunului pentru a stinge trei incendii, ultimul dintre acestea chiar marți dimineață, în localitatea Crâmpoaia.
„Pompierii Detașamentului Slatina, cu două autospeciale de stingere, o autospecială pentru intervenție la înălțime și un echipaj SMURD, au intervenit în comuna Crâmpoia, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o anexă gospodărească. În sprijin a acționat și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Crâmpoia, cu o autospecială de stingere. La sosirea echipajelor, anexa ardea generalizat, cu posibilitatea de propagare la o locuință aflată în imediata apropiere. Pentru lichidarea incendiului și îndepărtarea efectelor negative, pompierii au acționat aproximativ două ore. În urma incendiului, au ars anexa și bunurile aflate în aceasta și a fost afectat acoperișul locuinței aflată în apropiere. Cauza probabilă a izbucnirii incendiului a fost un scurtcircuit electric produs de un cablu electric defect sau cu improvizații. Evenimentul nu s-a soldat cu victime”, potrivit ISU Olt.
Un alt incendiu s-a manifestat în cea de-a doua zi de Crăciun, în localitatea Rusănești. Nici acolo nu au existat victime omenești.
„Echipaje din cadrul Stației Stoenești și Gărzii Vișina, cu două autospeciale de stingere și un echipaj SMURD, au intervenit în comuna Rusănești, pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie.
La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta la o anexă și la acoperișul locuinței. Intervenția pompierilor a durat aproximativ două ore.
În urma incendiului au ars o anexă gospodărească, de circa 80 de metri pătrați și acoperișul casei, pe 100 de metri pătrați. Cauza probabilă a izbucnirii incendiului a fost coșul de fum neprotejat termic față de materialele combustibile” , au mai spus reprezentanții ISU Olt.
Oamenii care luptă cu focul au avut de muncă inclusiv în ziua de Crăciun. De această dată pompierii au intervenit în comuna Mărunței, sat Bălănești, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casă.
„La sosirea primelor echipaje, locuința, compusă din trei camere, ardea generalizat. Pentru lichidarea incendiului și îndepărtarea efectelor negative, pompierii au acționat mai bine de două ore. În urma incendiului, locuința a ars în totalitate. Cauza probabilă a izbucnirii incendiului a fost jarul căzut din sistemul de încălzire”, au mai spus pompierii.








