Un bărbat de 27 de ani a ajuns la spital, în a doua zi de Crăciun, după ce a fost înjunghiat în piept de un individ.
Tânărul și agresorul s-au șicanat în trafic iar la un moment dat, cei doi s-au luat la ceartă iar conflictul a devenit unul sângeros.
Incidentul a avut loc în comuna Șimian din județul Mehedinți. După atac, victima a ajuns de urgență la spital iar agresorul a fost dus la audieri.
„Echipajul Serviciului Județean de Ambulanță a fost solicitat să intervină la o victimă înjunghiată. Ajunși la fața locului, am constatat că este vorba despre o victimă de 27 de ani, de sex masculin, care prezenta o plagă la nivelul hemitoracelui stâng. Victima a fost transportată, de urgență, la Spitalul Județean, urmând să fie investigată. Înjunghierea s-a produs cu un cuțit; nu a putut să dea detalii ce tip de cuțit. Bărbatul era conștient, cooperant, dar a pus probleme pentru că avea tegumentele palide. Până la spital, a fost stabilizat hemodinamic”, declară medicul din cadrul SAJ Mehedinți, Cornelia Bernard, pentru actualdemehedinti.ro.
Poliția a deschis o anchetă în acest caz, iar în funcție de rezultate se va stabili dacă agresorul va fi acuzat de tentativă de omor sau lovire și alte violențe.
Martorii incidentului au fost chemați la sediul poliției din Șimian pentru audieri.